UPDATE: Zborul a fost amânat cu 90 de minute din cauza condițiilor meteo.

Miliardarul Richard Branson vrea, duminica aceasta, să își treacă în palmares titlul de astronaut și să deschidă calea zborurilor comerciale în cosmos înaintea lui Jeff Bezos care deține o companie asemănătoare ce ar urma de asemenea să plece în spațiu în curând.

Lansarea, programată duminică după amiază

Avionul rachetă urmează să decoleze duminică după-amiază, în jurul orei locale 7 (ora 16 în România) din New Mexico, pe „umerii” unei aeronave purtătoare care îl va duce la altitudinea de decolare, scrie cnn.com.

Branson, din Marea Britanie, în vârstă de 70 de ani, are o avere estimată la 5,9 miliarde de dolari. Acesta a transmis că vrea să evalueze personal experiența zborului în spațiu cu vehiculul proiectat de compania sa, înainte de a-l pune la dispoziția clienților bogați, în cursul anului viitor, adică din 2022, motiv pentru care el va fi primul client.

Compania Virgin Galactic va transmite prin live streaming evenimentul

Proiectul a început în 2004

Un succes al misiunii de duminică va încununa un demers început în 2004, presărat cu multe obstacole. Planul anunțat inițial de Branson era acela de a face zborul comercial în cosmos disponibil din 2007. Mai multe probleme tehnice, inclusiv o prăbușire soldată cu un deces în 2014, au dus proiectul până în pragul anulării.

Ultimul mesaj înainte de decolare al miliardarului

În cele din urmă, Branson, cunoscut pentru pasiunea sa pentru experiențele extreme, nu a abandonat ideea, iar acum se află la o distanță de câteva ore sau minute de a-și împlini visul.

„Mi-am dorit să ajung în spațiu de când eram copil și îmi doresc ca în următorii 100 de ani să ajut să poată pleca în spațiu sute de mii de oameni. Și de ce nu? Spațiul este extraordinar. Universul este magnific. Vreau ca oamenii să poată privi înapoi către minunatul nostru Pământ și să vină acasă cu dorința de a face tot posibilul pentru a avea grijă de planetă”, a transmis miliardarul britanic.