El a venit cu o serie de iniţiative vizând schimbarea sistemului politic rus, pronunţându-se pentru lărgirea prerogativelor autorităţilor regionale şi locale, revenirea la alegerea primarilor oraşelor importante, cum ar fi Moscova şi Sankt Petersburg, ai căror edili sunt la ora actuală desemnaţi de şeful statului.
Prohorov şi-a exprimat convingerea că formaţiunea sa va intra în parlament în urma alegerilor din decembrie şi că va fi ”al doilea partid al puterii’, alături de Rusia Unită, a premierului Vladimir Putin.
Cauza justă trebuie să scoată din uzul său cuvântul ”opoziţie” şi să înceapă să ”acţioneze, muncească, raţioneze şi să-şi asume responsabilităţi, ca un partid profesionist, responsabil, al puterii”, a spus Prohorov, citat de ITAR-TASS.
”Cuvântul opoziţie se asociază cel mai des cu grupuri marginale, iar partidul care pune în frunte un om destoinic nu poate fi unul marginal. Trebuie să revenim în parlament în viitorul apropiat şi să devenim al doilea sau chiar primul partid al puterii”, a declarat miliardarul rus, exprimându-se împotriva ”oricărui monopol politic, economic”.
Referindu-se la electoratul Cauzei juste, Prohorov a spus că formaţiunea este susţinută de partea activă şi responsabilă a populaţiei, de tineret şi că nu va fi un partid doar al mediului de afaceri.
În context, el a atras atenţia că educaţia, sănătatea, cultura se degradează şi a militat pentru sporirea cheltuielilor de finanţare cu precădere a acestor domenii, şi nu doar a apărării şi a forţelor de ordine.
Prohorov ocupă locul al treilea în topul celor mai bogaţi oameni din Rusia şi, potrivit presei, s-ar bucura de susţinerea Kremlinului.
La scurt timp după ce Mihail Prohorov a anunţat că s-a înscris în partidul Cauza justă, Kremlinul şi-a retras susţinerea pentru ultimul său proiect social-democrat Rusia justă, al cărei lider, Serghei Mironov, a fost revocat pe 18 mai din funcţia de preşedinte al Senatului rus.
Rusia justă a fost înfiinţată în 2006, ca răspuns la creşterea popularităţii partidelor de stânga. Dar formaţiunea, în loc să concureze cu Partidul comunist, apropiat ideologic, a început să ia voturile Rusiei Unite, a lui Putin.
Miliardarul rus, Mihail Prohorov, intră în politică
25 iunie 2011, 17:10
Ultima modificare în 25 iunie 2011, 20:10
Miliardarul rus Mihail Prohorov a fost ales sâmbătă lider al partidului Cauza justă, în cadrul unui congres al formaţiunii la care au luat parte peste 100 de delegaţi, informează Agerpres.
Etichete:
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Eveniment
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Elena Udrea: „Nu toate licitaţiile care se fac în teritoriu sunt corecte”
- Preţul la gaze creşte cu aproximativ 10% pentru consumatorii non-casnici, de la 1 iulie
- Europarlamentarii doresc creșterea bugetului pentru politica de coeziune
- Cum vede Parlamentul European viitoarea Politică Agricolă Comună
- Reconstrucţia Japoniei, devastată de cutremur, va costa peste 140 mil. euro
- Americanii consideră că avertismentele grafice de pe pachetele de ţigări sunt inutile
- Moody’s ar putea retrograda 16 bănci italiene
- Mario Draghi, noul președinte al Băncii Centrale Europene
- UPDATE 2: Parlamentul European a decis ridicarea imunităţii lui Adrian Severin
- Noi norme UE pentru achizițiile online