Cu circa 72 de miliarde de dolari, traficul cu cocaină este comerţul ilegal care produce cea mai mare sumă de bani în lume, în timp ce delictul cel mai 'umil' ar fi pirateria, cu numai 100 de milioane de dolari anual, transmite joi Efe.Cifrele au fost publicate în raportul "Globalizarea Delictului: o evaluare a ameninţării reprezentate de crimă organizată transfrontalieră", realizat de Biroul Naţiunilor Unite împotriva drogurilor şi a crimei organizate şi publicat joi.Conform esti
Cu circa 72 de miliarde de dolari, traficul cu cocaină este comerţul ilegal care produce cea mai mare sumă de bani în lume, în timp ce delictul cel mai ‘umil’ ar fi pirateria, cu numai 100 de milioane de dolari anual, transmite joi Efe.
Cifrele au fost publicate în raportul „Globalizarea Delictului: o evaluare a ameninţării reprezentate de crimă organizată transfrontalieră”, realizat de Biroul Naţiunilor Unite împotriva drogurilor şi a crimei organizate şi publicat joi.
Conform estimărilor ONU, la 38 de miliarde de dolari se situează valoarea anuală a cocainei care ajunge în America de Nord din regiunea andină, în timp ce acelaşi drog care intră în Europa generează 34 de miliarde de dolari.
Pe lângă implicaţiile economice pe care le presupun aceste afaceri ilegale pentru economiile ţărilor, este vorba şi de efectele negative apărute în rândul populaţiei dependente, de bandele de delincvenţi care au legătură de traficul de droguri, de gherila armată din regiunea andină, de lipsa stabilităţii şi de corupţie, probleme de sănătate – inclusiv răspândirea SIDA.
După droguri, următorul comerţ ilegal este traficul de persoane, care generează venituri anuale de 6,6 miliarde de dolari pentru cei care introduc imigranţi din America Latină spre America de Nord.
În cazul Europei, se calculează că numai traficul de persoane în scopul exploatării sexuale, cu circa 70.000 de victime anual, generează 3 miliarde de dolari.
SURSA: Agerpres