reala” – este aprecierea directorului regional al Bancii Mondiale pentru Europa Centrala si de Sud, Anand Seth, cu privire la unul dintre programele de succes derulate cu sprijinul institutiei pe care o reprezinta. Centrul maternal din Campulung, ajuns exemplu pozitiv pentru tarile vecine, confruntate la randul lor cu problema copiilor abandonati, face parte dintr-un proiect amplu de reformare a conceptului de protectie a copilului. Obiectivul urmarit consta in limitarea institutionalizarii copiilor, concomitent cu dezvoltarea de servicii alternative, iar banii necesari atingerii lui provin din surse diverse.
Proiectul de reforma a sistemului de protectie a copilului reuneste, ca finantatori, Guvernul Romaniei, Banca Mondiala, Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei, USAID, Uniunea Europeana si alti donatori. Realizarea proiectului a costat 29 de milioane de dolari, din care 15 milioane de dolari au fost imprumutate de la Banca Mondiala si Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei. Creditul acordat de Banca Mondiala a fost de cinci milioane de dolari si a fost utilizat, impreuna cu restul fondurilor, pentru finantarea a 85 de subproiecte cuprinzand 165 de servicii comunitare. Pana la ora actuala au fost finalizate 80 dintre aceste subproiecte (153 de servicii de protectie a copilului). Printre acestea se numara: centre de zi pentru copiii in dificultate, centre de ingrijire si recuperare de zi pentru copiii cu handicap sever, centre de plasament de tip familial, centre de plasament de tip familial pentru copiii cu handicap sever, centre de consiliere si sprijin pentru parinti, centre de asistenta si sprijin pentru readaptarea psihologica a copilului cu probleme psiho-sociale etc.
Finantarea Centrului Maternal Campulung, povestea de succes a programului de reforma, are valoarea de 218.669 de dolari, din care 172.862 de dolari reprezinta aportul Autoritatii Nationale pentru Protectia Copilului si Adoptie. Din aceste fonduri a fost ridicata o vila in care sunt gazduite temporar tinere mame care fie nu sunt acceptate de familii, fie nu au familii sa le sprijine si venituri pentru a se autointretine pe ele si copii lor. Ele sunt invatate cum sa creasca nou-nascutii si sunt sprijinite de autoritatile locale in gasirea unui loc de munca si unei locuinte.