Cu o producție chiar și de 2.000 de biciclete pe zi, un producător din Reșița tocmai a anunțat că a ajuns la un total de 3 milioane de unități.
Este vorba despre VeloCity Reşiţa, care încă din decembrie 2015 avea asigurate comenzile pentru următorii doi ani.
Prima bicicletă a fost asamblată în 28 octombrie 2008, în baza unui contract de colaborare pe termen lung cu unul dintre cei mai mari jucători pe piața europeană de articole sportive.
De asemenea, primul milion de biciclete reşiţene a fost asamblat pe parcursul următoarelor 52 de luni. În 2013, compania s-a transformat în societate pe acțiuni sub numele NextCity, păstrând pe frontispiciu brandul VeloCity cu care fabrica din Reșița s-a impus pe piață.
Ulterior, în cadrul aceleiaşi colaborări a fost produs al doilea milion, în 33 de luni şi al treilea, în doar 30 de luni. Potrivit datelor companiei, media zilnică a bicicletelor asamblate şi livrate a fost de 1.600, înregistrându-se însă şi vârfuri de producţie de 2.000 de unităţi pe zi.
Pentru europeni, bicicleta rămâne în continuare o opţiune extrem de populară. Numărul vehiculelor cu două roţi deţinute de aceştia îl depăşeşte net pe cel al altor mijloace de transport în condiţiile în care, anual, în Uniunea Europeană se cumpără în medie 20 de milioane de biciclete noi.
Dintre acestea, 13 milioane sunt produse în ţările membre, România situându-se pe locul 7 în clasamentul producătorilor UE.
Din datele companiei mai reiese că bicicletele reşiţene purtând eticheta „Made in Romania“ îndeplinesc exigentele standarde de calitate ale pieţei Uniunii Europene şi reprezintă, în acord cu statisticile CONEBI – Confederation of the European Bicycle Industries, circa 45% din producţia românească de biciclete şi 3% din cea europeană.
De altfel, NextCity este lider național în domeniul fabricaţiei de biciclete și unul dintre marii producători de biciclete din Uniunea Europeană.