O plată pe care nici nu ştiu că o au de făcut, pentru o sumă pe care cei mai mulţi dintre ei nu au încasat-o şi nici nu stiu că o au de încasat!
ARSIT a fost sesizata, recent, în legatură cu aplicarea CASS asupra veniturilor din dividende asupra acelora care au calitatea de acţionar la cele 5 Societăţi de Investiţii Financiare, obţinută prin programele de privatizare în masă.
Deţinerile de acţiuni dobândite prin aceste programe sunt foarte mici, iar conform datelor furnizate de SIF Moldova, există circa 5,5 milioane de acţionari care au dreptul la un dividend net în valoare de sub 5 lei/acţionar în 2013!
Pentru aceste dividende, indiferent la cât se cifreaza ele per actionar, SIF-urile au obligaţia de a plăti la buget impozitul pentru venituri, indiferent dacă sumele respective sunt plătite efectiv acţionarilor sau nu.
Acţionarii, la rândul lor, au de asemenea de achitat taxe în consecinţă, indiferent dacă şi-au încasat sau nu dividendele.
Ca urmare, în 2013 ANAF a transmis în consecinţă informaţiile către Casele de Sănătate, iar acei acţionari pentru care venitul din dividende era venit unic au primit decizii de impunere din oficiu, expediate de CNAS, pentru CASS aferent acestor venituri.
Chiar şi în cazul unui venit sub 5 lei, calculul se face, însă, la un salariu minim pe economie lunar. Deciziile de impunere stabileau debite de plată, dar şi dobânzi şi penalităţi pentru neplata acestora la timp.
Aşa se face că un număr semnificativ de români au de plată, în 2013, un impozit de 44 lei, pentru o sumă de 5 lei pe care e posibil sa nu o fi încasat. SURSA: ARSIT