Mesajul momentului transmis de un cunoscut medic din România. Este vorba de doctorul Constantin Roșca. El ocupă poziția de medic primar Medicină de Urgență și este șeful secției UPU a Spitalului Clinic Județean de Urgență Sibiu.
Constantin Roșca a ținut să transmită un mesaj către locuitorii județului. Cadrul medical a explicat că încă din primele zile a luptat alături de colegii săi împotriva temutului virus.
„Din prima zi a acestei pandemii m-am aflat alături de colegii mei în prima linie a luptei împotriva infecției cu virusul Covid 19.
Luni de zile am trăit cu spaima că ne vom îmbolnăvii și vom transmite boala familiilor noastre. Luni de zile am trăit izolați de familiile noastre, în speranța că îi vom putea proteja. Apariția vaccinului anti-Covid ne-a adus speranța că putem învinge această maladie cumplită. M-am vaccinat, fără nici o urmă de îndoială în prima zi când acest lucru a fost posibil, și mi-am vaccinat întreaga familie cât mai rapid, cu speranța că doar așa putem să ne recâștigăm dreptul la o viață normală”, a spus Constantin Roșca.
Ce se întâmplă cu cei care nu cred în vaccin sau în COVID
El a avertizat că foarte mulți români nevaccinați ajung pe paturile spitalului. Se roagă lui Dumnezeu să le mai acorde o șansă de a supraviețui, însă, pentru majoritatea dintre ei nu va mai exista speranța zilei de mâine.
Din păcate mulți conaționali nu cred în existența bolii sau în eficiența vaccinului. Pe toți aceștia îi invit în Unitățile de Primiri Urgențe ale spitalelor din toată țara să vadă cum zeci de pacienți, conectați la o sursă de oxigen se roagă lui Dumnezeu să le mai acorde o șansă de a supraviețui. Din păcate pentru prea mulți dintre ei, nevaccinați majoritatea, nu va mai exista speranța zilei de mâine.
VACCINATI-VĂ pentru sănătatea voastră și a familiilor voastre.
VACCINAȚI-VĂ pentru a avea șansa să ne recâștigăm libertatea și dreptul la o viață normală.
Doar prin vaccinare și responsabilitate colectivă putea avea speranța că ne vom întoarce la normalitatea vieții”.