Creșterea anticipată a salariilor din Învățământ de la 1 septembrie 2020 va fi practic anulată, dacă proiectul de lege privind modificarea OUG 114, pentru care Guvernul își va asuma răspunderea în Parlament, va fi în cele din urmă adoptat, avertizează senatorul PSD Mihai Fifor.
Milioane de români afectați
”Această decizie a guvernului va afecta milioane de români, în timp ce adevărații beneficiari vor fi o serie de companii „destepte”, a scris reprezentantul PSD vineri pe Facebook.
”Guvernul PNL ne arată încă o dată că lucrează în detrimentul cetățenilor și în folosul unor companii din energie, asigurări sau sistemul bancar”, a adăugat Fifor
Ignorarea partenerilor sociali
”Modificarea OUG 114 va duce, practic, la anularea creșterii anticipate a salariilor din Învățământ de la 1 septembrie 2020, parte a unui acord încheiat între Guvern și Sindicate. Prin urmare, înainte de a anula măsura, Guvernul ar fi trebuit să denunțe acordul cu sindicatele, dar pentru PNL, de când a ajuns la putere, nu mai există parteneri sociali, nu mai există dialog, nu se mai recunosc instituții fundamentale ale statului, cum e Parlamentul, pe care îl ocolesc în dispreț față de Constituția României”, precizează senatorul, în mesajul postat pe internet.
”De asemenea, modificarea OUG 114 va duce la înghețarea pensiei minime, care se menține la nivelul de 704 lei din 2019. Va fi redus drastic sporul de 15% pentru condiții periculoase sau vătămătoare de muncă”, a completat Fifor.
Explozia facturilor
”Se anulează plafoanele la gaze și energie electrică pentru consumatorii casnici, astfel că în iarna anului 2020, prețurile la facturile de gaze și curent vor exploda cu circa 15%-20%, ceea ce va genera și o creștere a inflației.
Înghețarea salariilor demnitarilor publici va atrage, implicit, înghețarea salariilor a sute de mii de angajați din administrația publică locală. Nu mai vorbim de înghețarea indemnizației de hrană și a indemnizației de merit, care fuseseră negociate cu sindicatele în momentul elaborării Legii salarizării unitare”, explică el.
Bani pentru marile corporații
”În schimb, dacă pentru cetățenii acestei țări nu sunt bani, PNL găsește resurse să ajute marile corporații din energie, asigurări și sistemul bancar.
Este desființată taxa de 2% pe cifra de afaceri a companiilor din domeniul energetic, guvernul renunțând la 600 de milioane lei pe an de la aceste mari corporații, dar se împrumută cu sume uriașe de la bănci pentru a acoperi deficitul bugetar.
Este desființată taxa pe activele bancare, fiind afectați toți românii cu credite în lei contractate înainte de 1 ianuarie 2019. Statul renunță la circa 700 de milioane de lei încasați anual din această taxă, iar băncile își cresc profiturile cu 700 de milioane de lei”, acuză Mihai Fifor.
Răul abia începe
”În același registru, se deființează Fondul de Devoltare și Investiții, fiind anulate investiții locale de 10 miliarde lei. Astfel, pierd proiecte de investiții peste 700 de comunități din România.
Spuneam, nu cu multă vreme în urmă….pregătiți-vă, răul abia începe!”, a scris, în concluzie, senatorul.