În prezent, peste 20 de milioane de tone de cereale se află în porturile maritime blocate de armata rusă, însă Guvernul de la Moscova neagă continuu faptul că „operațiunea specială” a armatei ruse ar fi cauza periclitării alimentației globale. Kremlinul susține ferm că sancţiunile occidentale sunt responsabile de penuria de alimente de bază, ce a dus la o creştere alarmantă a preţurilor la alimente la nivel mondial.
UE sprijină eforturile ONU pentru a relua exporturile de cereale din Ucraina
Însă Uniunea Europeană sprijină eforturile ONU de a negocia un acord de reluare a exporturilor de cereale din Ucraina în schimbul facilitării exporturilor ruseşti de îngrăşăminte și exporturilor de alimente, însă ar avea nevoie de acordul oficial al Rusiei.
Momentan, însă, nu este clar dacă UE s-ar implica direct în securizarea militară a unui astfel de acord.
„Dacă va fi nevoie în viitor de escortarea acestor nave comerciale, aceasta este un semn de întrebare şi nu cred că suntem încă acolo”, a declarat luni un oficial european, relatează agenția de presă Reuters.
Între timp, discuţiile oficiale ale statelor membre UE referitorare la un nou pachet de sancţiuni economice împotriva Rusiei continuă, a adăugat oficialul respectiv, subliniind faptul că nu este iminentă adoptarea de noi măsuri economice.
„Sancţiunile adoptate sunt deja extinse şi nu există prea mult spaţiu de negociere pentru un acord care să impună sancţiuni exporturilor de gaz rusesc către UE”, a completat oficialul european, potrivit sursei citate.
În contextul actual, Germania afirmă ferm că va sprijini România și Polonia pentru a-și adapta căile ferate pentru a permite exportul cerealelor blocate în Ucraina.
Germania va sprijini România și Polonia pentru a exporta cerealele din Ucraina
„Șinele de cale ferată trebuie să fie modernizate, avem nevoie de vagoane de marfă adecvate – guvernul german lucrează la acest lucru împreună cu mulți alți actori. Este clar că, în cele din urmă, cu siguranță nu vom reuși să scoatem toate cerealele, dar dacă reușim măcar să eliberăm o parte din ele, pe diferite rute, atunci acest lucru va fi de ajutor în momentul în care ne confruntăm cu această provocare globală”, a declarat ministrul de Externe din Germania, Annalena Baerbock, la sosirea sa la Luxemburg, unde a avut loc reuniunea miniștrilor de Externe din UE.
Prezent la aceeași reuniune, șeful politicii externe a UE, Josep Borrell, a declarat că blocarea exportului cerealelor ucrainene de către armata rusă este o crimă de război.
„Facem apel la Rusia să deblocheze porturile… Este de neconceput, nu ne putem imagina că milioane de tone de grâu rămân blocate în Ucraina în timp ce în restul lumii oamenii suferă de foame. Aceasta este o adevărată crimă de război, așa că nu-mi pot imagina că acest lucru va mai dura mult timp”, a declarat luni Josep Borrell, potrivit sursei citate anterior.