Pentru Camelia Şucu, femeia de afaceri care este poziţionată pe locul 273 în Top 300 Capital Cei mai bogaţi români cu o avere de 15-17 milioane de euro, anul acesta a fost unul ocupat, dar nu prea profitabil.
În ceea ce priveşte afacerile sale cu mobilă, acestea nu au înregistrat creşteri, din contră din 2009 încoace, vinde mult mai puţină mobilă de lux decât şi-a închipuit. O dovedeşte situaţia financiară a companiei: de la 8 milioane de euro în 2008, afacerile i-au scăzut la puţin peste 700.000 de euro, anul trecut. Mai mult, businessul ei cu mobilă de lux a înregistrat, în 2013, pierderi de peste 739.000 de euro.
Camelia Şucu consideră că dificultăţile întâmpinate au avut loc din cauza taxării. „Sistemul de taxare reprezintă o greutate mult prea mare pentru mediul de business. Dacă în 2008 ne făceam griji pentru impactul pe care îl va avea criza asupra afacerilor, acum tot mediul de business este preocupat de sistemul de taxare”, a subliniat Şucu.
Aceasta spune că în acest an nu a avut creşteri în afaceri, excepţie făcând Piaţa de Gros Abundia. „Avem creşteri atât din punct de vedere material, cât şi din partea interesului pentru acest depozit”, a completat Şucu. Din 2010 şi până în prezent Camelia Şucu a investit 6 milioane de euro în Piaţa de Gros, ce reprezintă un depozit de 25.000 de metri pătraţi împărţit în 3 hale. În acest spaţiu sunt prezenţi zi de zi circa 100 de chiriaşi. „Piaţa de gros este dotată cu tehnologii de ultimă generaţie. Chiar avem un spaţiu unde putem recoace banane şi intenţionez să dezvolt această zonă”, a completat femeia de afaceri.
Dacă în ultimii ani s-a ocupat de zona de distribuţie, obiectivul Cameliei Şucu pentru următorii ani implică o producţie proprie de legume, fructe şi produse din carne. „Am intrat în agricultură pentru că vreau să mă implic în tot lanţul. De la producţie până la distribuţie”, a mai adăugat Şucu.