Cat de dificil este sa estimezi numarul de milionari in dolari dintr-o tara? Foarte greu, daca analizam rezultatele a trei studii, publicate recent in Statele Unite. Concluziile rapoartelor sunt total diferite. Compania multinationala Taylor Nelson Sofres a estimat ca 8,9 milioane de gospodarii din SUA aveau, in 2005, o avere neta de peste un milion de dolari fiecare. Spectrem Group a estimat numarul de milionari la 8,3 milioane. Cel de-al treilea studiu, realizat de Merry
Cat de dificil este sa estimezi numarul de milionari in dolari dintr-o tara? Foarte greu, daca analizam rezultatele a trei studii, publicate recent in Statele Unite. Concluziile rapoartelor sunt total diferite.
Compania multinationala Taylor Nelson Sofres a estimat ca 8,9 milioane de gospodarii din SUA aveau, in 2005, o avere neta de peste un milion de dolari fiecare. Spectrem Group a estimat numarul de milionari la 8,3 milioane. Cel de-al treilea studiu, realizat de Merryll Lynch si Capgemini, a calculat numarul milionarilor americani la 2,7 milioane. Se poate spune ca aceste studii sunt gresite? Greu de spus, pentru ca un astfel de calcul este dificil de efectuat. In plus, estimarile sunt realizate folosind metodologii diferite si la toate se pot pune unele semne de intrebare. Pentru a calcula cate gospodarii din cele aproape 110 milioane din SUA au avut o avere de peste un milion de dolari, Taylor Nelson Sofres si Spectrem Group au realizat sondaje de opinie folosind esantioane de 1.800, respectiv 1.024 de gospodarii. Comunicarea cu respondentii s-a realizat prin posta de catre prima firma si prin posta si internet de catre cea de-a doua. Problema cu astfel de sondaje, in special cele referitoare la venituri si realizate prin posta, este ca pe masura ce venitul familiei este mai ridicat, oamenii nu mai vor sa participe la cercetare. Intrebarea care se poate pune este “cati oameni bogati vor completa exact, intr-un formular primit prin posta, ce sume de bani au si unde le au investite”?
Metodologia prin care s-a realizat cel de-al treilea studiu, cel mediatizat recent in Romania, publicat de Merryll Lynch si Capgemini, este si mai interesanta. In acest caz, estimarile numarului de milionari s-au realizat pe baza datelor macroeconomice. Adica, s-au luat de la institutii ca FMI date despre fiecare tara. Aceste date au inclus indicatori ca fluxurile de investitii straine la nivelul tarii, capitalizarea bursiera si valoarea totala a economiilor populatiei. Din aceste informatii, in prima etapa, s-a estimat care este bogatia totala a tarii. Apoi, prin metode statistice, s-a estimat cum se imparte aceasta bogatie intre cetateni. si la aceasta metoda pot apare unele intrebari. In primul rand, exista printre specialisti suspiciunea ca unele tari publica statistici inexacte. Aceasta se intampla datorita atat intentiilor de a manipula unele date, cat si ineficientei functionarilor publici. Inexactitatea se refera in special la datele ce indica disparitatile intre veniturile populatiei. In al doilea rand, ipotezele de lucru si estimarile folosite sunt mai potrivite pentru calculul unor rapoarte despre populatii mai numeroase decat despre milionari.
Interesant este si faptul ca nici milionar nu inseamna acelasi lucru in toate studiile. World Wealth Report, realizat de Merryll Lynch si Capgemini, nu include in calcul bunurile de colectie, bunurile de folosinta indelungata si nici locuinta primara. Adica, daca toata averea unei persoane este numai o casa achitata, ce valoreaza trei milioane de dolari, si obiecte de arta in valoare de cinci milioane de dolari, aceasta nu este considerata milionar. Valoarea casei in care o persoana locuieste nu este luata in calcul nici de celelalte studii chiar daca este achitata integral. Daca s-ar lua in calcul si valoarea locuintei primare, este posibil ca numarul de milionari sa fie dublu fata de cel estimat.
O precizie mult mai ridicata este obtinuta in analiza surselor de provenienta a bogatiei si in calculul datelor referitoare la destinatiile investitiilor. Aceasta precizie mai buna se obtine datorita faptului ca la estimarile efectuate in aceste cazuri sunt folosite datele de la clientii carora aceste firme le ofera servicii financiare. Cu acesti milionari, firmele deja au stabilit o relatie de incredere reciproca si de la ei primesc raspunsurile la sondaj mult mai usor si mai exact. Astfel, raportul publicat de Merryll Lynch si Capgemini precizeaza ca cea mai mare parte a bogatiei (37%) milionarilor la nivel global provine din detinerea sau vanzarea unei afaceri. Din mosteniri provin numai 18% din sume.
8,7 milioane
Acesta este numarul de milionari la nivel mondial, in 2005, calculat de Capgemini si Merryll Lynch. Averea cumulata a milionarilor este de 33,3 trilioane de dolari
Metodologia Capital
Capital identifica fiecare candidat la Top 300 evaluandu-i averea pe baza unei metodologii care ia in calcul, printre altele, datele de bilant ale firmelor din anul precedent si evolutia afacerilor pe parcursul anului curent.
Valoarea proprietatilor imobiliare este stabilita in conformitate cu pretul pietei si cu ajutorul specialistilor in domeniu. Sunt contabilizate si datoriile scadente ale milionarilor.