Ştefan Vuza a fost în atenţia publică mai mult ca niciodată anul trecut, când s-a prezentat la licitația pentru privatizarea combinatului Oltchim Râmnicu-Vâlcea. Omul de afaceri a făcut atunci trei oferte: 4,1 milioane de euro pentru acțiunile combinatului chimic, în nume propriu, 44,7 milioane de euro pentru creanța Electrica, prin intermediul Chimcomplex, și 6,6 milioane de euro, tot pentru acțiunile Oltchim, dar prin intermediul AISA Invest. Companiile amintite sunt doar câteva dintre cele aflate sub umbrela grupului Serviciile Comerciale Române (SCR), a cărui poveste începe în 1993, la Piatra Neamţ, când Vuza şi alţi patru prieteni au înfiinţat compania printr-un depozit de 100.000 de lei, echivalentul unui salariu mediu la vremea aceea.
Cea mai mare companie a grupului, Chimcomplex, este considerată sora mai mică a Oltchimului, aceste două combinate fiind aproape identice atât ca tehnologie, piaţă și canale de vânzare, cât și ca aprovizionare cu materii prime. Chimcomplex, care este cel mai mare producător român de solvenţi organici şi cloruri anorganice, a avut un rulaj de 43,5 milioane de euro și un profit de 3,1 milioane de euro, în 2012. Omul se afaceri de declară pe jumătate mulțumit de anul 2012, punctând și realizări, și nerealizări. Potrivit acestuia, businessurile sale au crescut în 2012, atât ca cifră de afaceri, cât și ca profitabilitate. Foarte importantă este pentru Vuza finalizarea investițiilor în două centrale de producere a energiei electrice: una de 20 milioane euro la Dej, pe biomasă, iar cealaltă pe cogenerare, la Chimcomplex, de 17 milioane euro.
„Pe restructurare și investiții stăm bine, iar efectele se vor vedea în timp. Toate cele 17 fabrici ale grupului sunt pe profit, a scăzut gradul de îndatorare către bănci și sunt restructurate, astfel încât criza nu mai este o amenințare pentru noi“, spune Vuza.
La capitolul nerealizări, omul de afaceri amintește scăderea valorii de piață a activelor grupului, ca urmare a efectelor crizei, „cum de altfel s-a întâmplat la majoritatea jucătorilor din economie“, intrarea în insolvență a Someș Dej, „care însă este în reorganizare și unde am găsit soluții pentru o relansare a producției de hârtie“ și pierderea licitației la Oltchim . Pentru că teoria lui Vuza este că, atunci când lucrurile merg prost în business, trebuie să te distanţezi puţin, el a plecat în plină criză, în 2010, într-o călătorie de 234 de zile prin lume. Este foarte pasionat de călătorii şi a vizitat în total 120 de ţări. Nu a fost numai o călătorie de plăcere, ci și de business: a încercat să semneze un contract important cu o companie din China, pentru salvarea combinatului de celuloză și hârtie Someș Dej, care este parte a grupului SCR.
Salvarea din partea chinezilor nu a mai venit, iar combinatul a intrat în insolvență la începutul acestui an. Pierderile acestui combinat s-au adâncit, cu aproape jumătate de milion de euro în 2012 față de anul precedent, până la 2,91 milioane de euro.
În afară de Oltchim, în ultimul an, numele lui a fost asociat cu clubul de fotbal U Cluj, pe care ar fi fost interesat, la un moment dat, să îl achiziționeze. Nu s-a concretizat nimic însă în această direcție, omul de afaceri fiind foarte preocupat în ultimul an de soarta combinatului de la Oltchim. Fiind doctorand în relaţii economice internaţionale, printre pasiunile sale se numără economia, alături de turism şi lectura cărţilor de spiritualitate.
90 milioane de euro este averea din ediţia din 2012 a Top 300 Capital, cu care Vuza s-a clasat pe locul 58, mai sus cu două locuri faţă de anul precedent
13 firme cuprinde grupul SCR, format din şase divizii: Utilaje speciale, Construcții de mașini și aparataj, Textilă, Chimică, Hârtie și Aeronautică
Privatizarea Oltchim este un eveniment care se arată acum mult mai benefic, deoarece, în noile condiții, achiziția va fi mult mai avantajoasă.
Ştefan Vuza, preşedinte SCR
Milionarul clujean care nu se mai satură de aventura Oltchim
11 octombrie 2013, 23:08
Ultima modificare în 12 octombrie 2013, 02:08
Nu şi-a închipuit vreodată că de la un depozit de 100.000 de lei, pe care l-a făcut împreună cu patru prieteni acum 20 de ani, va ajunge la un imperiu evaluat la zeci de milioane de euro
Etichete:
Publicat in categoriile: Candidat la TOP 300
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Publicat in categoriile: Candidat la TOP 300
Ne puteți urmări pe Facebook, Telegram sau pe Google News
Pentru comentarii sau drept la replică, ne puteți contacta pe pagina noastră de Facebook
- Milionara care a transformat Dejul în pol industrial
- Milioanele de euro de pe acoperișurile caselor
- UE îngroapă afacerile fermierilor şi producătorilor de biocombustibili
- De la un cabinet închiriat la afaceri de milioane de euro
- Valer Blidar: afaceri de cinci ori mai mari, după o prăbuşire cu 50%
- Vis de milionar: tractorul „100% made in România”
- Nicolae Bucovală vrea încă un hotel în sudul Litoralului
- Negoțul cu cereale naște un nou milionar în euro
- Un nou start în afaceri pentru Gică Popescu
- Adrian Porumboiu investește în fabrici de pâine și terenuri agricole