Magistraţii Tribunalului Galaţi au hotărât, sâmbătă noapte, arestarea preventivă pentru o perioadă de 29 de zile a omului de afaceri Liviu Jîtea şi a altor şapte persoane, dispunând, totodată, interdicţia de a părăsi localitatea, pe o perioadă de 30 de zile, pentru alte zece persoane, reţinute de procurorii gălăţeni, pentru contrabandă cu alcool.
Prin decizia Tribunalului Galaţi, afişată pe site-ul oficial al instanţei, se ‘dispune arestarea preventivă a inculpaţilor Jîtea Stefan Liviu, Milea Raluca, Ionescu Florenţa Mona, Datcu Lucian, Cristea Stoica, Bica Neculai, Tucan Mihai Viorel şi Bortoş Alexandru’. Totodată, se ‘ia faţă de inculpaţii Tucan Valentina, Neagu Ciprian, Rubu Nicuţa, Georgian Antoaneta Iuliana, Panciu Dănuţ, Guţan Marian, Irimia Marian Cătălin, Creiţă Costică, Grăjdeanu Ionuţ Marinov, Taranciuc Vasile măsura preventivă a obligării de a nu părăsi localitatea pentru o perioadă de 30 de zile cu începere de la 10.03.2012 până la data de 08.04.2013 inclusiv’.
Cele 18 persoane au ajuns în faţa instanţei după ce, vineri, procurorii şi poliţiştii gălăţeni au făcut 59 de percheziţii în judeţele Galaţi, Brăila şi Vrancea şi au adus la audierile DIICOT 76 de persoane. Din acestea, 18 au fost reţinute şi prezentate Tribunalului cu propunere de arestare preventivă. Printre aceştia se află şi cel mai bogat om de afaceri din Focşani, Liviu Jitea. Acesta este suspectat că a condus un grup infracţional care făcea contrabandă cu alcool. El deţine la Focşani o fabrică de lapte şi una de vinificaţie.
Potrivit procurorilor, din iulie 2011 până în prezent, membrii grupării au procedat la amplasarea, înaintea contoarelor liniei tehnologice de producţie de alcool dublu rafinat, a unor instalaţii neautorizate şi au extras în această modalitate peste 800.000 de litri de alcool, fără ca această cantitate să fie înregistrată şi supusă taxelor, în contabilitatea societăţii. Prejudiciul total cauzat bugetului de stat prin activitatea infracţională este de estimat la suma de opt milioane euro, reprezentând accize, taxe şi impozite.
În timpul acţiunii de percheziţie de vineri a fost depistată şi o cisternă pentru lapte care ieşea din sediul unei societăţi comerciale, care transporta peste 2.000 de litri de alcool fără documente legale.