“Am obosit să lupt contra ignoranţilor”, a declarat Ţiriac, care propune organizarea tenisului după sistemul sportului profesionist american, proprietarii de o parte, sindicatele jucătorilor de cealaltă, Cupa Davis organizată o dată la doi ani, cu turneu final de opt echipe şi calificări eliminatorii şi meciuri de juniori în paralel, cinci seturi cu patru ghemuri, inclusiv pentru fete, mingi mai grele.

Prezentarea făcută de prestigiosul cotidian parizian “protectorului Simonei Halep, pe care a văzut-o câştigând la Indian Wells', este elogioasă: 'Mare Manitou al tenisului şi al business-ului, Ion Ţiriac are 76 de ani şi anunţă că munceşte '26 de ore pe zi” (…), antrenor, agent sau promotor. Fără să se neglijeze, oferindu-şi 338 de automobile de colecţie. Bogat? Da, o avere făcută în sistemul bancar, asigurări sau leasing'. 'Vindeam 60.000 de maşini pe an, acum 6.000. Criza…”, a dezvăluit Ţiriac

În interviu, deşi recunoaşte că preferatul lui este Roger Federer, 'fără discuţie cel mai bun jucător din toate timpurile', 'bun ca pâinea caldă', are şi un reproş să-i facă elveţianului: 'Este prea liniştit după gustul meu, prea bine educat', întreaga admiraţie a lui Ion Ţiriac mergând, fără să o recunoască explicit, spre jucătorii care au şi ceva aparte, gen Ilie Năstase, fără a-i uita pe Connors sau McEnroe. În schimb, Pete Sampras, '6 ani numărul 1', era 'prea moale'.

Deşi a vrut să revoluţioneze tenisul, Ţiriac recunoaşte că în acest moment 'viitorul acestui sport este roz. Cu toate aceste ore de difuzare, cu banii care curg, (tenisul) a devenit al doilea sport din lume, după fotbal. Jucătorii vor cere din ce în ce mai mulţi bani. Şi-i vor avea, pentru că oamenii se tem de ei. Şi este logic să le dai, dacă piaţa merge. Eu nu vreau să compar cei 100 de dolari care mi s-au dat când am câştigat dublul la Roland Garros (în 1970, cu Ilie Năstase) cu cei 11 milioane de dolari pe care îi distribui la Madrid'.

La întrebarea 'Haideţi, sunteţi Dumnezeu şi faceţi ce vreţi, ce aţi schimba?', Ion Ţiriac a sintetizat rapid cele câteva modificări pe care le-ar aduce, semn că toate au fost nu numai îndelung gândite, ci unele (cum ar fi mărirea mingilor sau zgura albastră) chiar încercate, deşi fără succes, deocamdată: 'Ca în sporturile americane, pun proprietarii de evenimente de o parte, sindicatele jucătorilor de alta. Ne punem în jurul unei mese şi ne batem să găsim propuneri. Cupa Davis aş organiza-o o dată la doi ani, timp de două săptămâni în acelaşi loc. Dar cu doi ani de calificări şi meciuri tur-retur, pentru a crea emulaţie, cu meciuri de juniori în paralel. Ideea cu cinci seturi în patru ghemuri, chiar şi pentru fete, îmi place. Şi vin din nou cu mingile mele mai mari, totuşi, pentru că nu-i poţi tăia picioarele lui Isner…' (jucătorul american de 2,08 m, veritabilă fabrică de aşi – n.r.) AGERPRES