Așa că nu știm nici când s-a născut Petru Cazacul, Domn al Moldovei din august până pe 25 octombrie 1592. Cert este că osmanlâii l-au luat cu ei la Stanbul ca să-i strângă lațul în jurul gâtului, ceea ce, la experiența lor, le-a reușit din prima.
Cum-necum, lucru de mirare pentru vremurile acelea având în vedere distanța dintre ei și viteza maximă de deplasare a cailor, Petru avea relații cu Filip II al Spaniei, cu habsburgii austrieci, la Istanbul, iar spre final se împrietenise cu hatmanul Coroanei Jan Zamojski și cu cazacii zaporojeni de unde i s-a tras porecla de „Cazacul”.
Prietenia cu cazacii era în ochii supușilor săi moldoveni de mare preț pentru că aflaseră pe pielea lor că nu e bine să te pui rău cu ei.
După mazilirea lui Aron Tiranul, pe care apropiații îl apelau cu Aron Vodă, Petru al nostru se suie pe tron, fiind împins de la spate de amici lui poloni.
Știrea a ajuns mai repede decât prevăzuse la Stanbul și i-a provocat sultanului, care socotea că doar el avea dreptul să numească domni peste Dunăre, o criză de nervi.
S-a intitulat „Petru Despot Alexandrovici cu mila lui Dumnezeu domn şi adevărat moştenitor al ţării Moldovei”, înştiinţând pe toată lumea că „am luat locul străbunilor noştri, ai ţării Moldovei, ţara noastră de moştenire”.
A fost primit cu bucurie de boierimea căreia încă nu-I trecuse supărarea pe ce pățise sub Aron Vodă.
Un raport diplomatic contemporan arată că „avea o înfăţişare foarte frumoasă, înalt şi puternic, cu părul negru şi ştia multe limbi”.
Petru, care bănuia că sultanului îi va cădea greu la stomac tupeul său, începuse din prima zi a domniei să lucreze la o alianță anti-otomană, trimițând solii la principele transilvan Sigismund Bathory și în Polonia.
Simultan, trimite vorbă la Stanbul că, dacă e lăsat în pace, e dispus să dea un peşcheş baban de 1.000.000 de galbeni, să sporească haraciul şi să-și scutescă contribuabilii de taxe pe o perioadă de trei ani.
Citește toată POVESTEA pe Evenimentul Istoric
