Militarii din Ucraina au capitulat recent dintr-o zonă importantă de conflict a războiului. Astfel, este informația serii de miercuri de la Kremlin, după ce Dmitri Peskov a venit cu informații noi după ce forțele armate din combinatul Azovstal din Mariupol au renunțat să mai lupte.
Moscova a venit cu o serie de informații importante din războiul din Ucraina, la scurt timp după predarea soldaților din Azovstal. Astfel, negocierile de pace dintre Ucraina și Rusia nu vor fi reluate, a anunțat Kremlinul de la cel mai înalt nivel.
Militarii din Ucraina au capitulat! Veste şoc de la Kremlin
Astfel, conform ultimelor informații oficiale, negocierile de pace dintre Rusia și Ucraina nu avansează. Mai mult, cel mai probabil nu vor fi reluate după „capitularea” militarilor ucraineni din combinatul siderurgic Azovstal, a anunțat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov.
„Negocierile chiar nu progresează. Observăm o lipsă totală de dorință în rândul negociatorilor ucraineni de a continua acest proces”, a declarat acesta, citat de agenția de presă Interfax.
Mai mult, acesta a atras atenția că luptătorii care au părăsit uzina siderurgică Azovstal, asediată în orașul portuar Mariupol, s-au predat.
„Definiția este lipsită de ambiguitate: cei care s-au refugiat, soldații care s-au refugiat pe teritoriul Azovstal, își depun armele și se predau”, a mai transmis oficialul rus.
Autoritățile ucrainene au declarat ulterior că luptătorii ar putea fi schimbați cu prizonieri ruși, dar nu au fost făcute publice detalii despre vreun acord între cele două părți. Luptătorii au fost duși în zonele controlate de Rusia în estul Ucrainei.
Totuși, Peskov a mai spus că problema judecării soldaților capturați la un tribunal militar , fie pentru presupuse crime de război, fie pentru că au fost ceea ce Rusia numește naziști – este „o chestiune pentru militari”.
Rusia postează o înregistrare cu luptătorii Azovstal în spital după ce s-au predat
Ministerul Apărării al Rusiei a postat miercuri înregistrări video în care spune că sunt luptători ucraineni de la combinatul Azovstal, ce primesc tratament în spital după ce s-au predat, potrivit Reuters.
Într-o înregistrare video, un grup de bărbați este prezentat întins pe paturi într-o cameră, iar doi dintre ei vorbesc scurt. Unul dintre ei a spus că a avut acces la mâncare și la medici, în timp ce al doilea a spus că a fost bandajat și că nu s-a plâns de tratamentul primit.
În a doua înregistrare video, un bărbat cu o rană la cap a declarat că a fost bine hrănit și îngrijit și că nu a fost supus niciunei presiuni fizice sau psihologice. Nu a fost posibil să se stabilească dacă bărbații vorbeau liber, scrie Reuters.
Rusia a declarat anterior că un total de 959 de luptători Azovstal s-au predat începând de luni, inclusiv 80 de bărbați răniți care erau tratați la Novoazovsk, în republica separatistă Donețk. Oficialii ucraineni au oprit orice discuție publică despre soarta luptătorilor care au făcut ultima lor rezistență la Azovstal, rezistând timp de mai multe săptămâni în tunelurile și buncărele sale în fața bombardamentelor intense ale Rusiei.