Un număr de 2.547 de militari, cu 587 de mijloace tehnice, au participat, în ultimele 24 de ore, la misiuni de limitare a răspândirii COVID-19, informează un comunicat transmis sâmbătă de către Ministerul Apărării Naţionale (MApN).
„În perioada 1 mai, ora 6,00 – 2 mai, ora 6,00, un număr de 2.547 militari şi 587 mijloace tehnice au acţionat, în Bucureşti şi în ţară, în 515 misiuni de întărire a prezenţei, asigurarea fluidizării traficului şi sprijin triaj epidemiologic la punctele de trecere a frontierei, paza unor obiective preluate de la Jandarmeria Română, patrulare şi sprijinirea forţelor MAI în activităţi de ordine publică în Capitală şi în alte localităţi din ţară, transport de echipamente medicale şi alte materiale, însoţire convoaie de transport persoane”, precizează comunicatul MApN.
Mai mult, sistemele Modulare Medicale de Izolare şi Tratament de la Constanţa şi Timişoara au fost finalizate şi sunt în curs de operaţionalizare din punct de vedere medical.
Prin regulile stabilite de cadrul legislativ (OUG 1/1999, cu modificările şi completările ulterioare), coordonarea la nivel naţional a tuturor acţiunilor circumscrise implementării măsurilor stabilite prin decretul de instituire a situaţiei de urgenţă revine Ministerului Afacerilor Interne. Ministerul Apărării Naţionale are rol de sprijin şi au fost luate toate măsurile pentru asigurarea forţelor şi mijloacelor MApN în situaţiile în care va fi necesară alocarea lor, pe tipurile de misiuni pentru care vor exista solicitări.
Militarii sunt pregătiţi să sprijine autorităţile în zonele unde va fi necesară intervenţia armatei.