Millennium Bank va deschide 38 de sucursale noi până la finalul anului 2008, ceea ce va permite băncii să fie prezentă în 21 de judeţe ale României.Â
Banca va deschide anul acesta 20 de Credit Centers – unităţi dedicate exclusiv persoanelor fizice – şi 18 Financial Centers – unităţi care oferă produse şi servicii atât persoanelor fizice, cât şi companiilor.
Pentru a susţine dezvoltarea reţelei de unităţi bancare, echipa Millennium Bank va creşte de la 560 de angajaţi în prezent, până la 850 la finalul 2008.
În Bucureşti, Millennium Bank deţine în acest moment un număr de 16 unităţi, dintre care 12 Credit Centers, 3 Financial Centers şi o sucursală de Private Banking. Până la finalul acestui an, reţeaua va avea 27 de unităţi Millennium Bank, dintre care 20 de Credit Centers , 6 Financial Centers şi o unitate de Private Banking.
În prezent banca are unităţi în: Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj, Constanţa, Iaşi, Oradea, Ploieşti, Timişoara, urmând ca reţeaua Millennium Bank să se extindă şi în oraşele: Arad, Buzău, Baia Mare, Craiova, Galaţi, Piatra Neamţ, Piteşti, Râmnicu Vâlcea, Satu Mare, Sibiu, Suceava şi Târgu Mureş.Â
Sursa: Millennium BankÂ