Cuvântul „miner” are pentru români o însemnătate specială. Nu denumeşte o simplă profesie, ci este un termen sinonim cu „dramă”. Asta pentru că începuturile democraţiei în România post-decembristă s-au făcut cu bastonul  de miner. Primul deceniu al perioadei de după 1989 a fost presărat cu dezlănţuiri ale minerilor din Valea Jiului, care au instaurat panica printre români.

Prima şi cea mai brutală mineriadă avut loc chiar în vara lui ’90. România nu terminase încă de numărat victimele Revoluţiei din 1989, când minerii de la Petroşani, în frunte cu Miron Cozma, au venit la Bucureşti să facă ordine printre intelectualii care „luptau împotriva democraţiei”. Preşedintele Ion Iliescu le-a mulţumit muncitorilor din Valea Jiului pentru intervenţia „în favoarea” democraţiei.

Mineriada din 1990 a avut un colosal impact negativ asupra imaginii României în străinătate şi a însemnat şi ratarea unui start bun al democraţiei.

Miron Cozma revine

0-39331-topmineriade.jpgUrmătoarea mineriadă avea să aibe loc la scurt timp: septembrie 1991. Acelaşi Miron Cozma, aceiaşi mineri de pe Valea Jiului. De data aceasta, „ortacii” cer demiterea primului ministru. După ce este atacată clădirea Guvernului în data de 26 septembrie, cabinetul Petre Roman îşi dă demisia. Lucrurile nu se opresc aici. Minerii pătrund în sala de şedinţe a Camerei Deputaţilor, cerând şi demisia lui Ion Iliescu, însă, după o sesiune de negocieri, aceştia se întorc acasă.

Ultima mineriadă a avut loc în 1999, după arestarea lui Miron Cozma din 1997. Guvernarea CDR a închis mai multe mine şi a disponibilizat foarte mulţi mineri, care au reuşit să cheltuiască banii din compensaţii foarte rapid. Supăraţi că nu mai au nicio sursă de venit, minerii au început iniţial o grevă, după care au hotărât să viziteze Capitala. Pe 18 ianuarie, au pornit spre Bucureşti, însă forţele de ordine au încercat să-i oprească. Episodul de la Costeşti, în care scutierii sunt înfrânţi de minerii dezlănţuiţi a fost intens mediatizat. Totul s-a terminat cu runda de negocieri dintre Miron Cozma şi premierul Radu Vasile, care a promis că nu va închide minele.

DETALII:
Citeşte şi ROMÂNIA DUPĂ 20 DE ANI: Top 10 evenimente care ne-au tras înapoi