Recalcularea pensiilor, un coșmar pentru mineri
Recalcularea pensiilor, „Mărul Discordiei” dintre mineri și Guvernul de la București. Românii vor protesta astăzi, 26 august 2024, în Valea Jiului, după ce, spun ei, au fost umiliți și s-au ales cu pensii mizere. Vor să trezească la realitate primarii PSD, „care tac de două săptămâni de când a început această mascaradă a pensiilor.” Au de gând să dea statul român în judecată ca să facă dreptate.
„Este inacceptabil ce s-a întâmplat, legea asta este o lege a umilinței până la urmă și a unei mari mizerii. Așa cum am spus de mai multe ori și în postările mele, nu este posibil să schimbi regulile pensionării, condițiile pensionării după 8-10 ani sau 15 ani după ce oamenii au ieșit la pensie.
Noi astăzi ne adunăm și vom colinda în toată Valea Jiului, fiindcă vrem să trezim la realitate primarii PSD care tac de 2 săptămâni de când a început această mascaradă a pensiilor. De asemenea, ne organizăm să contestăm în instanță aceste decizii de pensionare, fiindcă într-un stat de drept nu poate să existe o decizie de pensionare care să aibă două sume trecute pe ea”, a spus reprezentantul minerilor într-o intervenție TV.
Minerii pensionari sunt nemulțumiți de recalcularea pensiilor
Noua formulă de recalculare a pensiilor a fost recent implementată. Ea a generat controverse semnificative, în special în rândul celor care au muncit în condiții extrem de dificile și celor care au acumulat un număr mai mic de ani de contribuție. Această reformă a adus schimbări majore în modul în care sunt stabilite pensiile, iar efectele sunt resimțite profund de foștii mineri, CFR-iști, petroliști și siderurgiști.
Una dintre cele mai îngrijorătoare consecințe ale reformei pensiilor este scăderea dramatică a veniturilor pentru persoanele care au lucrat în medii deosebit de dificile. Este vorba despre cele care nu au acumulat un număr mare de ani de muncă. În anumite cazuri, pensiile acestor lucrători au fost reduse la jumătate. Acest lucru a generat nemulțumiri și anxietăți semnificative printre aceștia.
Noua lege a pensiilor prevede că sumele aflate deja în plată vor rămâne neschimbate pentru cei afectați. Totuși, această prevedere este considerată insuficientă de către unii beneficiari. Ei sunt îngrijorați că în viitor această garanție ar putea fi eliminată.