Liderul sindical Dumitru Părvulescu, preşedintele Federaţiei Naţionale Mine Energie (FNME), organizator al protestului, a declarat pentru News.ro că minerii au plecat, luni, în jurul orei 8:00, din faţa sediului Termocentralei Rovinari, pe traseul Fărcăşeşti – Urdari – Turceni – Işalnişa – Craiova – Slatina – Piteşti Găeşti – Bucureşti şi că acţiunea, denumită "Marşul disperării", se doreşte a fi un semnal de alarmă pentru guvernanţi în privinţa pieţei de energie din România.
"Am plecat în marş, am făcut deja zece kilometri, suntem în jur de 60 de persoane. În primul rând, vrem să atenţionăm populaţia pe unde trecem că ce se întâmplă în piaţa de energie nu este în regulă. Adică noi, ca producători, extragem lignitul, îl transportăm, îl transformăm în energie electrică şi luăm 17 bani pe kilowat oră, iar dumneavoastră acasă plătiţi 60 de bani. Apoi, sunt problemele din energie. Nu se poate ca tu, stat român, să plăteşti o subvenţie mascată pe certificate verzi pe banii populaţiei şi ai firmelor din România. Anul trecut, s-au plătit aproximativ 900 de milioane de euro pe certifcate verzi în contextul în care degeaba se laudă că au făcuit investiţii de milioane de euro, deoarece către populaţie nu s-a răsfrânt nimic, ci din contră an de an s-a mărit factura, iar nouă, producătorilor, ne-au scăzut preţul an de an", a spus Pârvulescu.
Ortacii speră să ajungă la Bucureşti în aproximativ opt zile şi intenţionează să depună memorii la Guvern şi la Preşedinţie. Potrivit lui Dumitru Pârvulescu, sindicaliştii au pus la dispoziţia protestatorilor mai multe autoturisme care să transporte corturile în care aceştia se vor adăposti şi odihni.
Întrebat ce vor face minerii odată ajunşi la Bucureşti, Pârvulescu a răspuns că vor depune memorii, iar pe traseu vor aduna semnături. "Am adunat deja de la salariaţi 8.000 de semnături pentru susţinerea memorandumului nostru. Îl vom depune la Guvern şi Preşedinţie. E o chestiune de siguranţă a ţării. Mergem la forurile decizionale pentru că Guvernul poate reglementa piaţa de energie dacă vrea să o reglementeze".
Liderul sindical a mai spus că atunci când vor ajunge la Bucureşti vor picheta Guvernul şi Preşedinţia, iar colegii din îară care doresc să facă mitinguri de susţinere le vor face. Potrivit liderului sindical, minerii speră să facă 40 de kilometri pe zi şi estimează vă vor ajunge după opt zile la Bucureşti, fiind însoţiţi, din loc în loc, de către poliţişti, protestul fiind unul paşnic.
Directoratul Complexului Energetic Oltenia, producător de electricitate pe bază de cărbune controlat de Ministerul Energiei, a decis, ]n februarie, să reducă numărul de posturi de conducere cu 21%, ceea ce înseamnă renunţarea la 106 şefi, în urma implementării unei noi structuri organizatorice a companiei.
Complexul Energetic Oltenia, producător de electricitate pe bază de cărbune controlat de Ministerul Energiei, a plătit circa 93,5 milioane euro, sumă aferentă anului 2015 şi primului trimestru din acest an, pentru achiziţionarea certificatelor verzi şi a celor de emisii de gaze cu efect de seră CO2, potrivit unor comunicate publicate pe site-ul producătorului de energie.
Pentru achiziţionarea certificatelor de emisii de gaze cu efect de seră necesare conformării pe anul 2015, CE Oltenia a plătit 86,5 milioane euro. În acelaşi timp, complexul energetic a plătit până circa 7 milioane euro pentru achiziţia de certificate verzi pentru anul 2015 şi primul trimestru din 2016.
Complexul Energetic Oltenia, companie cu peste 15.000 de angajaţi, se află într-o situaţie financiară dificilă, după doi ani la rând de pierderi. Societatea a început luna aceasta un program de disponibilizări pe bază de voluntariat.