Treisprezece ani au trecut de când nemţii de la BMW au preluat producătorul auto britanic MINI. De atunci şi până în prezent, peste două milioane de automobile au ieşit pe poarta fabricii din Oxford, iar în luna martie a acestui an nemţii au început livrările pentru cea de a treia generaţie MINI. Interesul pentru noul MINI este foarte mare, iar în primul trimestru vânzările au scăzut la 57.868 de unităţi, faţă de 66.154 unităţi, în aceeaşi perioadă a anului trecut, tocmai pentru că majoritatea fanilor aşteptau noua generaţie. În ţara noastră, la finele anului 2013, erau înmatriculate 3.517 modele MINI. Maşina are priză la public, însă având în vedere preţul piperat, majoritatea se orientează către modelele second-hand.
Spre exemplu, în luna aprilie au fost înmatriculate 11 modele MINI noi şi 57 de unităţi la mâna a doua. În ceea ce priveşte noul MINI, acesta este mai lung cu 98 mm, mai lat cu 44 mm şi mai înalt cu 7 mm. MINI Cooper dispune de un motor de 1,5 litri şi trei cilindri care dezvoltă 136 CP, MINI Cooper S este echipat cu un motor de patru cilindri în linie de 192 CP, şi MINI Cooper D vine cu un motor diesel de 1,5 litri, trei cilindri, care dezvoltă 116 CP. Această din urmă variantă am testat-o pe străzile din Bucureşti. MINI Cooper D, aşa cum am mai spus, nu iese în evidenţă prin design, poate doar prin farurile integrale LED, o premieră pentru MINI, însă odată ce te urci în automobil ai impresia că eşti în cockpitul unui avion de vânătoare.
Tapiţeria în culoare neagră, butoanele şi head-up display-ul contribuie esenţial la această senzaţie. Pentru cei care nu sunt familiarzați cu termenul head-up display, acesta este un ecran transparent montat pe consola centrală din spatele volanului care oferă informaţii despre viteza de deplasare, limita de viteză, navigaţie, pericolul unei coliziuni iminente etc. Elementul cel mai vizibil din interior este, fără îndoială, ecranul rotund de mari dimensiuni care are 4 inch, standard şi 8,8 opţional. Înconjurat de o bandă luminoasă care îşi schimbă culoarea atunci când au loc evenimente, ecranul afişează toate informaţiile disponibile despre automobil. Ecranul nu este tactil, ci este comandat printr-un buton mare rotativ şi o serie de butoane care oferă acces rapid al funcţiilor principale precum navigaţie, radio, entertainment sau telefon. Spaţiul interior pentru pasageri a crescut faţă de generaţia anterioară, iar acum şezutul banchetei spate este cu 23 mm mai lat. Volumul portbagajului a crescut cu 51 litri, la un total de 211 litri.
The Italian Job
Modelul Cooper D, cu motor turbo diesel de 1,5 litri şi 116 CP, testat de noi, era conectat la o transmisie automată cu şase rapoarte. Cutia automată se dovedeşte, încă odată, ideală în oraş, în modul manual nereuşind să ajungem mai sus de treapta patra. În premieră, pe MINI, este disponibil un selector care permite alegerea unuia dintre cele trei moduri de condus: Green, Mid şi Sport. În funcţie de modul ales, se schimbă culoarea
ledurilor de pe consolă, dar, mai important se modifică răspunsul direcţiei, al cutiei, al motorului, plus al suspensiei adaptive. Indiferent de modul ales – economic, neutru sau sportiv – experienţa de la volan este impresionantă şi chiar te simţi ca unul dintre actorii din filmul „The Italian Job“. Direcţia şi sistemul de suspensii sunt ireproşabile. Consumul mediu oficial este de 3,7 l/100 km pentru versiunea cu transmisie automată cu şase trepte, dar, în practică, am înregistrat şase litri. Mini Cooper D este echipat cu şase airbaguri – frontale, laterale de tip cortină şi pentru genunchi – care sunt activate în funcţie de direcţia de impact. Din punct de vedere tehnic, automobilul este impecabil, dar marele dezavantaj este preţul. Deşi automobilul are un preţ de pornire de 22.630 de euro, acesta poate ajunge la aproape 40.000 cu opţionale precum head-up display, cruise control adaptiv, cameră pentru recunoaşterea semnelor de circulaţie, parcare laterală automată sau controlul automat al fazei lungi.