În imaginile date publicității e AutoExpress se observă clar creșterea lungimii și renunțarea la ideea de a plasa doar o ușă pentru accesul pasagerilor din spate. Viitorul Clubman nu mai are așa-numita „suicide-door”, accesul ocupanților de pe bancheta din spate fiind mult mai facil grație celor două portiere „normale”. În partea din spate, designerii Mini au păstrat cele două uși însă au mărit blocurile optice.

Tot în partea din spate – mai înclinată decât cea a actualului model – se observă spoilerul ceva mai mic și mai bine integrat în caroserie. Grație acestor artificii de design viitorul Clubman are un aer mai sportiv. Conform AutoExpress, pentru propulsie, inginerii au ales un motor de2.0 litri cu patru cilindri și unul cu doar trei cilindri de 1.5 litri.  Vor exista, de asemenea și variante diesel.

Lansarea monsială a noii game mini va avea loc pe 18 noiembrie, simultan, la expoziția auto de la Los Angeles, la cea de la Tokio precum și la un eveniment exclusivist din Marea Britanie.