Mining Watch România: Cianura trebuie interzisă în minerit

Strategia minieră 2017-2035 ar trebui să includă, printre altele, Rezoluţia Parlamentului European de interzicere a cianurii în minerit, conform unui comunicat al Mining Watch România.

"Strategia minieră 2017-2035 ar trebui să respecte şi să consolideze importanţa acordată comunităţilor locale afectate şi mediului înconjurător. În acest sens, considerăm că sunt aplicabile trei principii: cel al transparenţei, al precauţiei şi cel al obţinerii consimţământului prealabil în cunoştinţă de cauză al locuitorilor zonelor bogate în resurse minerale. Neasumarea acestor principii ar însemna crearea unei viziuni şi a unei noi strategii miniere care să nu reflecte aspiraţiile cetăţenilor români", se spune în comunicat. 

Mining Watch România precizează că fiecăruia dintre aceste principii îi revin propuneri concrete care pot fi subsumate obiectivelor strategice ale documentului realizat de Ministerul Economiei. 

"Prin strategia elaborată, Direcţia de Resurse Minerale a ministerului ar trebui să răspundă următoarelor exigenţe. În spiritul transparenţei: 1. Includerea în strategia minieră 2017-2035 a prevederilor Directivei 2013/34/UE (cunoscută şi ca setul de Reguli de transparenţă pentru petrol, minerit şi exploatare forestieră); 2. Transparentizarea activităţii de acordare a licenţelor miniere şi inspectare prin crearea unui Registru Unic Naţional de Monitarizare şi Control; 3. Garanţia financiară pentru proiecte miniere trebuie să fie publicată de autorităţi împreună cu modul de calcul care determină suma", se spune în comunicat. 

De asemenea, în spiritul principiului precauţiei aşa cum e definit de Articolul 191 al Tratatului privind funcţionarea Uniunii Europene, acesta ar trebui să includă Rezoluţia Parlamentului European de interzicere a cianurii în minerit, interzicerea depozitării deşeurilor miniere de-a lungul cursurilor de apă şi/ sau a rezervoarelor de apă pentru comunităţi şi stabilirea unei distanţe legale faţă de localităţi unde pot fi amplasate exploatări miniere pe bază de substanţe toxice. 

Mining Watch România este o reţea de organizaţii care se alătură comunităţilor locale în eforturile lor de a opri proiectele miniere distructive, la scară industrială. Mining Watch monitorizează avizele emise de autorităţi în beneficiul companiilor miniere şi semnalează neregulile către factorii de decizie din România şi, când este relevant, la nivelul UE. Printre activităţile sale se numără acţiuni în instanţă şi de advocacy pentru a asigura că autorităţile aplică în mod corect prevederile legale relevante.

AGERPRES