'O delegaţie formată din patru senatori s-a deplasat la Certej pentru a investiga neregulile sesizate de Mining Watch România cu privire la avizarea proiectului minier. Vizita membrilor Comisiei pentru cercetarea abuzurilor, corupţie şi petiţii a Senatului vine după ce reţeaua noastră a înregistrat o petiţie care semnalează grave ilegalităţi. Dintre acestea menţionăm evaluarea fragmentată a impactului de mediu pentru perimetrele miniere deţinute de Deva Gold sau tăierea etapizată a unei păduri de 165 de hectare, fără a respecta prevederile Codului Silvic', notează sursa citată.
Potrivit organizaţiei, comisia de anchetă este formată din senatorul Iancu Caracotă (PNL), Emilia Arcan (PSD), Virginel Iordache (PSD) şi Mihai Goţiu (USR). '(…) Cu această ocazie au fost audiaţi primarul comunei Certeju de Sus, şefii Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM), Gărzii de Mediu, Gărzii Forestiere, Serviciului de Gospodărire a Apelor şi Inspectoratului de Stat în Construcţii Hunedoara. Rezultatele anchetei desfăşurate vor îmbrăca forma unui raport ce va fi publicat, cel mai probabil în luna septembrie. Mina de aur de la Certej ar fi prima exploatare auriferă cu cianuri deschisă în România. Proiectul minier este deţinut de Eldorado Gold, prin subsidiara Deva Gold, şi se află în etapa de construcţie a minei. Amprenta proiectului este de 456,2 de hectare, suprafaţă acoperită în prezent de păduri, pajişti, terenuri arabile şi zone rezidenţiale. O mare parte a proiectului este localizată în situl Natura 2000 – ROSPA 0132 Munţii Metaliferi', precizează Mining Watch România. Conform sursei citate, în imediata vecinătate a proiectului minier Certej, Eldorado Gold deţine alte patru perimetre miniere: Băiţa-Crăciuneşti, Certej Nord, Troiţa Piţiguş şi Mireş. Din punct de vedere topografic, toate aceste perimetre sunt perfect învecinate, asa cum rezultă din harta perimetrelor, iar suprafaţa lor cumulată de 4.865 de hectare o depăşeste de două ori pe cea a concesiunii Roşia Montană. Din datele tehnice furnizate de către compania Eldorado Gold reiese că toate cele patru perimetre adiacente nu sunt destinate a deveni proiecte miniere distincte, ci în fapt etape de extindere a proiectului minier iniţial de la Certej. Exploatarea acestor noi zăcăminte ar folosind aceeaşi infrastructură tehnologică: uzină de procesare, iazuri de decantare etc. Reprezentanţii Mining Watch România susţin că proiectul minier cu cianuri de la Certej a primit acordul de mediu nr. 8 din 5.07.2012, revizuit la data de 28.11.2013 de către Agenţia de Protecţie a Mediului Hunedoara fără să se fi realizat o evaluare cumulată a impactului asupra mediului a tuturor etapelor sale de exploatare menţionate.Agerpres