Posturile din ministere rămase vacante vor fi distribuite către structurile care se ocupă de gestionarea fondurilor europene. Ministerul Finanţelor centralizează lunar datele privind locurile de muncă rămase neocupate.
Guvernul a adoptat o Ordonanţă de Urgenţă prin care a modificat legislaţia privind ocuparea posturilor vacante din sistemul bugetar astfel încât cele 15% posturi rămase vacante şi care pot fi ocupate, să fie distribuite cu prioritate către structurile care se ocupă de fonduri europene.
„Ocuparea postruilor se va face prin aprobarea Guvernului după o centralizare a posturilor vacante. Centralizarea se va face la Ministerul Finanţelor pe data de 15 a fiecărei luni. Apoi Executivul va face redistribuirea posturilor către structurile care se ocupă de gestionarea fondurilor europene”, a spus Ioana Muntean, purtătorul de cuvânt al Guvernului.
Lunar, Guvernul va aproba Memorandumuri şi HG
Pentru realizarea acestei operaţiuni, autorităţile trebuie să emită lunar mai multe acte normative. Prima dată vor fi aprobate Memorandumuri prin care se transmit către Ministerul Finanţelor posturile vacante, apoi Executivul va emite Hotărâri de Guvern prin care se vor efectua redistribuirile de posturi şi bugete.
„Scopul acestei OUG emise astăzi de Executiv este de realizare a obiectivului strategic de absorbţie a fondurilor europene”, a spus Muntean.
Guvernul nu a precizat însă câte posturi mai sunt necesare în structurile guvernamentale care se ocupă de fondurile europene.