Statul obez vrea să impună con­tri­bua­bililor cumpătarea culinară. Cu un apetit uriaş de bani pentru întreţine­rea propriilor sale cheltuieli, Guvernul a găsit o sursă suplimentară de hrană fiscală: taxa fast-food, aplicată amatorilor de gustări cu conţinut ca­lo­ric nesănătos. Şi cum oricât de idi­oată şi abuzivă ar fi o idee se găsesc mereu câţiva susţinători, propunerea Ministerului Sănătăţii, inspirată de încercări similare eşuate în alte state, a găsit oarecare aderenţă la indivizi ca­re ţin să arate că un corp sănătos nu dezvoltă obligatoriu şi o minte pe mă­sură.

De când are Guvernul mandat să ne pedepsească dacă nu mâncăm „sănătos“? De la ce nivel caloric în sus per muşcătură de şaorma consideră super-specialiştii Ministerului Sănătăţii că merităm să fim sancţionaţi cu o taxă suplimentară? De la ce nivel al invaziei statului în viaţa privată mai suntem capabili să ne indignăm?

Oricât am dispreţui obiceiurile cu­li­nare ale semenilor care preferă salatei de varză ham­burgerul plin de calorii sau apei plate cu lămâie băuturile carbogazoase, ce ne dă dreptul să cerem pedepsirea lor fiscală? Şi ce alte obiceiuri private pe care nu le împărtăşim ar mai merita să intre în categoria viciilor şi sancţionate în consecinţă? Poate practicarea unor sporturi riscante, cu care inconştienţii dependenţi de adrenalină îşi pun sănătatea în pericol, afectând statistic, cu o sutime de punct procentual, şi sănătatea naţiei pe ansamblu? Sau poate divertismentul ieftin şi filmele proaste care creează dependenţă ar trebui taxate cu câţiva lei pe vizionare de un Comitet al bunului-gust din Ministerul Culturii? Spre comunism, cu statul-doică înainte! Ca să fie coerent şi cu principiile sale, şi cu noua măsură, un guvern care s-a autodecla­rat purtător al stindardului dreptei şi apărător al libertăţilor individuale, într-o lume ameninţată de socialism, ar trebui să perceapă celor care îi înghit discursu­- rile de susţinere a poliţiei fiscal-culinare o taxă pentru consum în exces de junk-food intelectual şi politic.