Mai precis, 19 avioane de vânătoare chineze de tip J-10 au pătruns dinspre sud-vest în Zona taiwaneză de identificare aeriană, conform informațiilor transmise de Ministerul Apărării din Taiwan.

Taiwanul a reacţionat prin mobilizarea unor avioane de interceptare. Trebuie menționat că nu au fost înregistrate incidente, conform reuters.com

Avioanele militare chineze nu au pătruns în spaţiul aerian taiwanez

Avioanele militare chineze nu au depăşit linia mediană din Strâmtoarea Taiwan şi nu au pătruns în spaţiul aerian taiwanez, ci doar în Zona de identificare aeriană.

Amintim că Taiwanul este de mult timp un element care generează dispute în relaţiile SUA-China, iar tensiunile privind insula guvernată democratic s-au amplificat în ultimele luni, în contextul în care Washingtonul a intensificat sprijinul politic şi militar pentru Taipei.

Beijingul consideră Taiwanul drept teritoriu chinez

Beijingul consideră Taiwanul drept teritoriu chinez şi contestă vehement contactele Administraţiei separatiste de la Taipei cu Washingtonul.

China vrea reunificarea cu Taiwanul şi a avertizat că va realiza acest lucru chiar prin utilizarea forţei, în caz de necesitate. În acest context, armata chineză a efectuat exerciţii de amploare în jurul Taiwanului ca reacţie la vizita efectuată la Taipei în vara anului 2022 de Nancy Pelosi, în acel moment preşedinte al Camerei Reprezentanţilor din SUA.

SUA caută să extindă pregătirea militară a Taiwanului

Amintim că doi oficiali americani au indicat anterior pentru sursa menționată că SUA se pregătesc să suplimenteze numărul militarilor care ajută la instruirea forţelor taiwaneze.

Agenţia de presă a relatat în 2021 că un număr mic de forţe americane de operaţiuni speciale efectuează prin rotaţie în Taiwan misiuni temporare de instruire a forţelor locale.

Potrivit oficialilor citaţi sub rezerva anonimatului, se aşteaptă ca Pentagonul să crească acest număr în lunile următoare. Unul dintre oficiali a spus că numărul exact al militarilor suplimentari nu este clar, însă măsura nu este legată de tensiunile recente asociate cu doborârea unui balon spion chinez care a zburat deasupra Statelor Unite.

„Nu avem un comentariu despre operaţiuni precise, angajamente sau instruire, dar aş sublinia că sprijinul nostru şi relaţia de apărare cu Taiwanul rămân aliniate împotriva ameninţării actuale reprezentate de Republica Populară a Chinei”, a afirmat un purtător de cuvânt al Pentagonului.