Ministerul Culturii anunţă adoptarea unui pachet de măsuri ce are ca scop ajutarea întregului sector cultural. Printre obiectivele vizate se află redeschiderea spaţiilor culturale și extinderea planului de măsuri pentru susţinerea întregului sector cultural şi în acest an.
Ministerul Culturii a informat luni, 25 ianuarie, că este pregătit un pachet de măsuri menit să sprijine reluarea activităţii operatorilor din domeniu şi, implicit, relansarea ofertelor culturale pentru publicul larg.
„În contextul pandemiei COVID-19, care a afectat grav sectorul cultural din România, Ministerul Culturii a pregătit un pachet de măsuri menit să sprijine reluarea activităţii operatorilor din domeniu şi, implicit, relansarea ofertelor culturale pentru publicul larg. (…) Redeschiderea spaţiilor culturale reprezintă un prim pas în vederea relansării activităţilor culturale, ţinând seama şi de accelerarea procesului de vaccinare împotriva COVID-19 în România.
În acest sens, Ministerul Culturii a inițiat discuții cu Ministerul Sănătății și cu alte ministere de resort asupra condițiilor și elaborării unui calendar concret care să ofere predictibilitate operatorilor culturali”, transmite Ministerul Culturii într-un comunicat.
Ministerul Culturii vine în ajutorul întregului sector cultural
De asemenea, au fost inițiate discuţii cu Ministerul Sănătăţii şi cu alte ministere de resort asupra condiţiilor şi elaborării unui calendar concret care să ofere predictibilitate operatorilor culturali.
„Mai mult decât oricând, sectorul cultural are nevoie de perspectivă şi de predictibilitate. Un dialog constructiv, bazat pe realitatea epidemiologică şi realizat împreună cu specialiştii din sănătate, ne va ajuta să depăşim această perioadă dificilă şi să înaintăm spre normalitate”, a subliniat ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu, conform comunicatului respectiv.
Conform comunicatului, Ministerul Culturii a centralizat şi analizat propunerile înaintate anul trecut şi a elaborat un pachet de sprijin financiar care urmăreşte relansarea activităţii culturale a aproximativ 5.700 de beneficiari.
Măsuri esențiale pentru supraviețuirea sectorului cultural
„Susținerea financiară a sectorului cultural a constituit o prioritate pentru Ministerul Culturii. După mai bine de două luni de consultări și peste 15 runde de întâlniri organizate la nivel de Guvern, în 2020, cu reprezentanții sectorului cultural, sub coordonarea viceprim-ministrului, Ministerul Culturii a centralizat și analizat propunerile înaintate și a elaborat un pachet de sprijin financiar care urmărește relansarea activității culturale a aproximativ 5.700 de beneficiari:
- Schemă de ajutor de minimis, dedicată exclusiv sectorului cultural independent din România, oferă posibilitatea profesioniștilor (artiști, muzicieni și alți operatori culturali înregistrați ca ONG sau SRL) de a accesa un microgrant nerambursabil în valoare fixă de 8.000 de euro care să le asigure continuitate în domeniul cultural în care activează;
- Schemă de ajutor de stat cuprinde 4 tipuri de granturi și vine să sprijine financiar evenimentele culturale, festivalurile, librăriile și editurile grav afectate de efectele pandemiei COVID-19. Banii vor fi alocați pentru proiecte viitoare, iar valoarea granturilor va fi determinată de numărul de bilete sau cărți vândute de fiecare operator cultural în 2019. Mai mult decât atât, Ministerul Culturii se va asigura ca sprijinul financiar acordat la nivel de proiect să ajungă la beneficiarii finali prin delimitarea categoriilor de cheltuieli eligibile, respectiv ca avansul acordat să fie imediat transferat prestatorilor (artiști, tehnicieni și alți lucrători din sectorul cultural)”, este scris în comunicat.
Alocările financiare aferente celor două scheme
„În ceea ce privește alocările financiare aferente celor două scheme, sectorul cultural independent va beneficia de aproximativ 60% din suma totală alocată, evenimentele culturale și festivalurile de aproximativ 20%, iar librăriile și editurile de restul de 20%.
Elaborarea celor două scheme de ajutor a fost finalizată, iar documentația a fost avizată la nivelul Ministerului Culturii.
Imediat după asigurarea finanțării pentru schemele de ajutor dedicate sectorului cultural, Ministerul Culturii va lansa în consultare publică actul normativ de aprobare a acestora.
În acest sens, Ministerul Culturii reiterează necesitatea parcurgerii, în cel mai scurt timp, a etapelor de avizare, astfel încât sprijinul financiar nerambursabil să ajungă cât mai repede la beneficiarii finali, mai ales în această perioadă dificilă pentru operatorii culturali din România”, transmite sursa menționată.
„Ministerul Culturii își propune să asiste financiar relansarea proiectelor culturale. Doar astfel ne putem asigura că atât artiștii independenți, cât și operatorii culturali vor putea crea noi produse culturale sau vor continua cu noi ediții pentru evenimentele sau festivalurile care și-au câștigat de-a lungul anilor faima europeană și mondială”, a transmis Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Ministerul Culturii anunță un ajutor enorm
„Pentru a veni în sprijinul operatorilor culturali afectați de măsurile și de restricțiile impuse pe perioada pandemiei COVID-19, Ministerul Culturii a centralizat și analizat toate nevoile urgente ale sectorului cultural și, împreună cu celelalte ministere de resort, a elaborat și implementat un plan de măsuri specifice.
1. Indemnizații/șomaj tehnic în valoare de 4.072 lei pentru toți artiștii și lucrătorii culturali. Ca urmare a demersurilor realizate, Ministerul Culturii a introdus în categoria de beneficiari eligibili și persoanele fizice care obțin venituri exclusiv din drepturi de autor și drepturi conexe. Această măsură este valabilă până la data de 30 iunie 2021.
În prezent, Ministerul Culturii inițiază discuții cu Ministerul Finanțelor pentru ca operatorii culturali să beneficieze de o scutire a plății taxelor pentru indemnizații sau de o reeșalonare a acestora fără dobânzi și penalități, dat fiind că, până la repornirea activităților culturale, aceștia nu pot înregistra niciun fel de venituri.
2. Microgranturi, capital de lucru sau capital pentru investiții. Prin demersurile sale, Ministerul Culturii a reușit să includă și operatorii culturali în categoria beneficiarilor eligibili ai sprijinului financiar acordat prin efectul OUG 130/2020.
În prezent, în completare la ajutorul primit prin intermediul OUG 130/2020 și ținând cont că activitatea sectorului este în continuare suspendată, Ministerul Culturii are în analiză și va înainta cu celeritate Ministerului Economiei, Antreprenoriatului și Turismului propunerea de includere a codurilor CAEN aferente industriei culturale în cadrul schemei de ajutor de stat pentru HoReCa stabilite conform OUG 224/2020 privind unele măsuri pentru acordarea de sprijin financiar pentru întreprinderile din domeniul turismului, structuri de cazare, structuri de alimentație și agenții de turism, a căror activitate a fost afectată în contextul pandemiei COVID-19.
Alte măsuri vizate
3. Amânarea plății ratelor la bănci. Prin implicarea Ministerului Culturii și operatorii culturali au beneficiat, în 2020, de amânarea plății ratelor la bănci.
Ministerul Culturii va înainta Ministerului Finanțelor propunerile operatorilor din industria culturală cu privire la modificarea restricției de 9 luni ce vizează amânarea plății ratelor și permiterea amânării până cel puțin la data de 01.10.2021, în cazul entităților care își desfășoară activitatea în sectorul cultural.
4. Sectorul cultural a mai beneficiat și de amânarea rambursării prețului biletelor pentru evenimentele care nu au mai avut loc în 2020.
5. La inițiativa Ministerului Culturii, 167 de lucrări semnate de 100 de artiști români contemporani au fost cumpărate de Muzeul Național de Artă Contemporană.
6. În plan consultativ, Ministerul Culturii a preluat solicitările rezultate în urma discuțiilor din cadrul grupului de lucru organizat la nivel de viceprim-ministru și le-a înaintat, la data de 14.01.2021, către ministerele cu atribuții în domeniile respective, urmând să asigure susținerea acestora la nivel guvernamental, este scris în comunicat.
Explicația lui Bogdan Gheorghiu
„În luna aprilie, într-un moment critic pentru artiștii români afectați de restricțiile impuse de pandemie, am propus finanțarea unui program de achiziție de artă contemporană. Este o investiție a statului român în artiștii români. Această măsură economică a vizat susținerea creației plastice românești și îmbogățirea patrimoniului muzeal (…)”, a declarat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
„Activitatea sectorului cultural a fost prima restricționată, a rămas restricționată pe întreaga perioadă și cel mai probabil va fi ultima care își va reporni motoarele, la capacitate maximă. Ținând cont de aceste lucruri și de rolul vital pe care cultura și arta le au în bunăstarea unei societăți, pentru valorificarea identității naționale, cât și în dezvoltarea generațiilor viitoare, trebuie să ne asigurăm că sectorul cultural va supraviețui și va rămâne competitiv în raport cu produsele culturale din alte state. Pentru acest deziderat, Ministerul Culturii va depune toate diligențele necesare”, a transmis Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.
Sursă foto: INQUAM Photos, George Călin