Programul guvernamental „10 case pentru specialiştii din mediul rural“, lansat de Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului (MDRT), nu se poate derula din lipsă de fonduri, a declarat ministrul de resort, Elena Udrea.
Ministrul Dezvoltării a spus că, la nivel naţional, sunt solicitări pentru 15.000 de case, dar că nu există finanţare în prezent. Valoarea totală a programului se ridică la un miliard de euro, bani care nu există.
„Dacă nu vom primi bani la rectificarea bugetară, cel mai probabil o să dăm drumul acestui program anul viitor. Este singura soluţie, pentru că acum nu dispunem de fondurile necesare pentru demararea lui“, a spus Udrea.
Fonduri europene pentru dezvoltare
Referitor la accesarea fondurilor europene, ministrul Elena Udrea a precizat că MDRT, care gestionează Programul Operaţional Regional, are de accesat pentru proiecte de reabilitare şi modernizare regională suma de 4,3 miliarde de euro din cele 31 de miliarde de euro, care trebuie accesate de România.
„Ne-am propus ca, până la sfârşitul acestui an, să semnăm contracte în valoare de trei miliarde de euro şi să aducem în ţară până la sfârşitul acestui an 500.000 de milioane de euro, sumă egală cu tot bugetul pe acest an al Ministerului Dezvoltării Regionale şi Turismului. Atragerea fondurilor europene trebuie să fie prioritatea guvernului“, a spus Udrea.
Ministrul Dezvoltării a arătat că pentru cei 4,3 miliarde de euro care trebuie accesaţi de instituţia pe care o conduce s-au depus proiecte în valoare de 11 miliarde de euro.
Elena Udrea a adăugat că, în perioada 2007 – 2009, din cele două miliarde de euro, care trebuiau accesate, nu a intrat în ţară nici un euro.
SURSA: Agerpres