Ministerul Dezvoltării Regionale nu derulează în prezent niciun program de construire a unor săli polivalente şi nici nu are sume alocate în bugetul pentru anul 2011 pentru astfel de obiective, precizează un comunicat al MDRT.
De asemenea, comunicatul MDRT subliniază că nu a fost supus aprobării Guvernului un astfel de proiect, şi nici nu a fost prezentat pentru a fi discutat, în niciuna dintre şedintele acestuia, însă precizează că a elaborat un proiect de Hotărâre de Guvern referitor la programul de construire de săli polivalente, răspunzând, astfel, solicitărilor federaţiilor sportive, care reclamă lipsa infrastructurii necesare pentru pregătirea sportivilor şi organizarea de competiţii internaţionale.
”Proiectul se află, în prezent, în etapa de consultare interministerială, tocmai pentru a fi studiată oportunitatea şi posibilitatea reală de demarare a unui astfel de program. În condiţiile în care în proiectul de hotărâre este prevăzută posibilitatea finanţării şi din alte fonduri decât cele de la bugetul de stat, cum ar fi procedura parteneriatului public-privat, şi întrucât analiza la nivelul ministerelor cu privire la acest program nu este finalizată, aprecierile conform cărora MDRT intenţionează să cheltuie sume de milioane de euro pe săli polivalente se dovedesc a fi nefondate”, se arată în documentul MDRT.
Potrivit unui proiect de hotărâre postat pe site-ul MDRT, lansat în dezbatere publică, ministerul intenţionează să realizeze 30 de săli polivalente până în anul 2016, cheltuielile prevăzute pentru acest program ridicându-se la 1,35 miliarde lei.