Florin Spătaru a transmis un mesaj în conferința de după semnarea contractelor de finanțare prin schema de ajutor de minimis „Sprijin acordat pentru implementarea Programului de creştere a competitivităţii produselor industriale”.
Potrivit informațiilor oferite de ministrul Economiei, autoritățile au alocat industriei 314 milioane euro ca răspuns la crizele simultane cu care s-au confruntat în ultima perioadă.
„Astăzi am semnat mai multe contracte de finanțare în valoare de 3,7 milioane lei cu firme care activează în sectoare industriale diverse, precum: industria fabricării echipamentelor electrice, textilă, farmaceutică, aeronautică. În total Ministerul Economiei a alocat prin cele 3 scheme de ajutor destinate industrie din România 314 milioane euro ca răspuns la crizele simultane cu care ne-am confruntat în ultima perioadă”, a declarat Florin Spătaru.
Florin Spătaru a dezbătut ajutorul oferit pentru susținerea industriei din România
Conform unui comunicat, Ministerul Economiei implementează Programul de creștere a competitivității produselor industriale și sprijină prin această schemă de ajutor de minimis dezvoltarea durabilă a întreprinderilor din industria prelucrătoare având drept scop creșterea competitivității produselor industriale realizate de întreprinderile din România, în conformitate cu principiile dezvoltării durabile și reducerea decalajelor comparativ cu celelalte țări din Uniunea Europeană.
Schema de ajutor de minimis are prevăzut un buget total de aproximativ 6 milioane euro, suma maximă acordată unui beneficiar din bugetul schemei este egală cu echivalentul în lei al sumei de 200.000 de euro, iar plata se va efectua eşalonat, prin rambursarea cheltuielilor în baza documentelor justificative.
Ministerul Economiei gestionează o schemă multianuală de granturi de la bugetul de stat
În momentul de față se derulează cea de-a doua sesiune de depunere de proiecte care se încheie pe data de 24 martie, iar de la momentul deschiderii schemei de minimis, Ministerul Economiei a aprobat 6 cereri de finanțare.
„Totodată, Ministerul Economiei derulează schema de ajutor de minimis în vederea tranziției către economia circulară care este bugetată cu 8 milioane de euro. În cadrul sesiunii de depunere a cererilor de finanțare cuprinsă în perioada 19 decembrie 2022 – 31 ianuarie 2023 au fost depuse un număr de 94 de cereri de finanțare, valoarea totală a proiectelor depuse fiind de 19.933.023 Euro”, a adăugat ministrul Florin Spătaru.
În cadrul schemei de ajutor de minimis în vederea tranziției către economia circulară vor fi create 256 de locuri de muncă în cadrul proiectelor aprobate.
Ministerul Economiei gestionează o schemă multianuală de granturi de la bugetul de stat, pentru investiții inițiale ale companiilor din industria prelucrătoare, în valoare totală de 300 de milioane de euro, cu un buget mediu anual de 150 milioane de lei pentru perioada 2022-2023.
Ajutoarele vor fi acordate pentru realizarea de investiții inițiale sau pentru o investiţie iniţială în favoarea unei noi activităţi economice, fiind considerate costuri eligibile investițiile în active corporale și necorporale, costurile salariale estimate care rezultă din crearea de locuri de muncă în urma unei investiţii iniţiale, calculate pe o perioadă de doi ani sau o combinaţie între cele două.