Potrivit unui comunicat al Ministerului Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), 319 firme au beneficiat de programul de promovare a exportului pe anul 2016, până la data de 30 septembrie 2016, iar numărul de contacte economice realizate de participanţii români în cadrul pavilioanelor naţionale a fost de 23.384, informează Agerpres. Angajamentele preconizate la export de către beneficiarii programului au însumat circa 251 milioane euro.
“Fişele de eficienţă completate de firmele participante în urma fiecărui târg relevă că, în 2016, pe perioada analizată, se înregistrează, faţă de anul 2015, o creştere a valorii preconizate a se exporta, cu circa 25%. Valoarea preconizată a exporturilor în urma participării la programul de promovare a exportului a fost pentru 2015 de circa 200 milioane euro”, se arată în comunicatul Ministerului Economiei.
Reprezentanţii MECRMA apreciază că, în perioada 1 ianuarie – 20 octombrie 2016, au fost programate 80 de participări la târguri şi expoziţii internaţionale, din care pentru 41 de târguri a fost organizată participarea companiilor româneşti. Pentru 39 târguri a fost anulată participarea pentru că în 14 cazuri patronatul de ramură a solicitat anularea participării, în 4 cazuri nu au fost firme româneşti care să manifeste interes de participare (nu au depus dosar de înscriere), în 12 cazuri patronatele nu au reuşit să strângă un număr minim de şapte firme eligibile, iar în câte patru cazuri nu s-a prezentat niciun prestator de servicii la licitaţie şi nu au fost primite avizele necesare din partea controlorului delegat din partea MFP, în timp ce într-un caz ofertele depuse de prestatorii de servicii nu au fost eligibile.
Pe calendarul internaţional se mai regăsesc trei târguri şi o misiune economică. Participarea la aceste evenimente urmează să se decidă în perioada imediat următoare în funcţie de opţiunea patronatelor la variantele de participare propuse de MECRMA, conform legislaţiei în vigoare.
Anul acesta, MECRMA a introdus o serie de măsuri de eficientizare a derulării programului de promovare a exporturilor, printre care prelungirea perioadei de aplicabilitate a Ordinului nr. 455/2016 de la 1 an la 3 ani. Astfel, se evită timpul de aşteptare generat de aprobările necesare pentru punerea în aplicare anuală a ordinului. Acest ordin asigură predictibilitatea aplicării schemei de ajutor de minimis şi acordarea posibilităţii de a plăti direct către organizatorul internaţional contravaloarea chiriei spaţiului destinat pavilionului naţional. Pentru reducerea costurilor de organizare, MECRMA a simplificat procedura operaţională internă, micşorând numărul de reprezentanţi la faţa locului ai ministerului la un singur delegat.