Secretarul de stat în Ministerul Economiei, Comerţului şi Relaţiilor cu Mediul de Afaceri (MECRMA), Sorana Baciu a declarat că au fost analizate 114 companii din portofoliul Guvernului în vederea implementării guvernanţei corporative, iar 25 dintre acestea au fost selectate pentru a intra în prima etapă în programul de implementare a managementului profesionist.
“Guvernanţa corporativă este o preocupare majoră a actualei guvernări. Până în prezent au fost analizate 114 companii de stat, dintre care 56 din portofoliul Ministerului Economiei. (…) În prima etapă vorbim de 25 de companii programate pentru a intra în programul de implementare a OUG 109, care a fost revizuită, aprobată în Guvern şi acum este în Parlament", a spus Sorana Baciu, citată de Agerpres.
Potrivit acesteia, din cele 56 de companii din subordinea Ministerului Economiei, "din păcate, 21 sunt în insolvenţă", însă dintre cele viabile şi a căror performanţă poate fi îmbunătăţită, 13 companii au fost selectate pentru implementarea guvernanţei corporative în primul semestru al acestui an. "Din 1 martie începem selectarea managerilor pentru patru companii din Ministerul Economiei, apoi urmează alte nouă, astfel încât să avem 13 companii în primul semestru", a explicat Sorana Baciu.
Secretarul de stat a mai precizat că şi în cazul companiilor din Ministerul Apărării se vor implementa principiile managementului profesionist, însă nu se va merge pe selectarea de manageri privaţi. Oficialul citat a mai spus că programul începe în acest an, însă este esenţial ca acesta să continue şi în anii următori.
"Este important ca în acest an să vedem o capitalizare a companiilor de stat. Procesul este început în acest an dar va trebui continuat cu consecvenţă în anii următori. Nu vom putea trece prin acest proces toate companiile din portofoliul statului, dar odată început acest proces sper să nu fie reversibil. Statul trebuie să îşi exercite dreptul de acţionar în mod transparent şi profesionist", a mai spus Sorana Baciu.