Ministerului Economiei va primi mandat special pentru administrarea, atragerea de investiţii şi valorificarea de acţiuni la operatorii economici aflaţi sub autoritatea acestuia, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul instituţiei. Mandatul special cuprinde liniile directoare ale operaţiunilor de atragere de investiţii, vânzări active şi participaţii, privatizare, asocieri în condiţiile legii ale operatorilor economici care au ca scop asigurarea unei evoluţii coeren
Ministerului Economiei va primi mandat special pentru administrarea, atragerea de investiţii şi valorificarea de acţiuni la operatorii economici aflaţi sub autoritatea acestuia, potrivit unui proiect de Hotărâre publicat pe site-ul instituţiei.
Mandatul special cuprinde liniile directoare ale operaţiunilor de atragere de investiţii, vânzări active şi participaţii, privatizare, asocieri în condiţiile legii ale operatorilor economici care au ca scop asigurarea unei evoluţii coerente şi pozitive a economiei în ansamblul său.
Sub autoritatea MECMA se află şase companii naţionale, cu filialele lor – Compania Naţională a Huilei Petroşani, Compania Naţională C.A.F. Minvest Deva, Compania Naţională Remin Baia Mare, Compania Naţională Transelectrica Bucureşti, Compania Naţională Romarm Bucureşti, Compania Naţională a Uraniului, precum şi opt societăţi naţionale – Societatea Naţională a Lignitului Oltenia, Societatea Naţională a Cărbunelui Ploieşti, Societatea Naţională a Apelor Minerale Bucureşti, Societatea Naţională a Sării Bucureşti, Societatea Naţională Plafar Bucureşti, Societatea Naţională Transgaz Mediaş, Societatea Naţională Nuclearelectrica Bucureşti, Societatea Naţională Romgaz Mediaş.
De asemenea, MECMA are în subordine Regia Autonomă pentru Activităţi Nucleare Drobeta Turnu Severin şi 42 de societăţi comerciale, şapte societăţi comerciale cu profil de cercetare – dezvoltare şi nouă institute naţionale de cercetare – dezvoltare.
Potrivit datelor KBC, estimările realizate în luna aprilie 2010 arătau că vânzarea pachetelor de acţiuni la cele cinci companii listate la Bursă la care MECMA deţine acţiuni – Petrom, Transgaz, Transelectrica, Conpet, Oil Terminal şi Romgaz – puteau atrage 762 milioane euro, iar cele 12 nelistate – 311 milioane euro.
Guvernul a aprobat în 21 aprilie, vânzarea unor participaţii minoritare deţinute de stat la diverse companii din subordinea Ministerului Economiei Comerţului şi Mediului de Afaceri. Este vorba despre vânzarea participaţiilor la societăţile listate.