Monica Anisie a anunțat duminică faptul că a convocat luni de dimineață la Inspectoratul Școlar al Municipiului București inspectorii școlari de sectoare și inspectorii generali adjuncți pentru a realiza planul de măsuri privind desfășurarea activităților didactice în sistem online
Ministrul Educației, Monica Anisie, a declarat, după ce prefectul Capitalei a anunțat că abia luni sau marți va convoca în ședință Comitetul Municipal pentru Situații de Urgență, ca urmare a depășirii ratei de infectare de 3 la mie, că elevii și copiii de grădiniță din Capitală ”mâine se prezintă la unitatea de învățământ, în conformitate cu prevederile din ordinul comun, activitățile desfășurându-se în conformitate cu scenariul 2, ca până acum”.
Anisie a anunțat că ”dacă nu există o decizie din partea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, școlile și grădinițele vor funcționa în scenariul doi, exact cum este prevăzut în ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației și Cercetării”.
Ce spune ordinul comun
”Mâine dimineață la ora 8:00 am convocat la Inspectoratul Școlar al Municipiului București inspectorii școlari de sectoare și inspectorii generali adjuncți pentru a realiza planul de măsuri privind desfășurarea activităților didactice în sistem online”, a declarat ministrul Educației, conform edupedu.ro.
”La o rată a incidenței cumulate care este peste limita de alertă de 3 la mia de locuitori, Direcția de Sănătate Publică (DSP) prezintă Comitetului Municipal pentru Situații de Urgență o analiză a situației epidemiologice din Capitală.
În funcție de existența transmiterii comunitare în localitate și de numărul de focare existente în unitățile de învățământ, precum și de alte criterii de risc, Comitetul poate decide prin emiterea unei hotărâri suspendarea temporară a activităților didactice pentru 14 zile, și aici este vorba despre activitățile didactice care presupun prezența față în față în unitățile de învățământ, cursurile desfășurându-se online.
Inspectoratul Școlar al Municipiului București a fost convocat luni
Asta este ceea ce spune ordinul comun. În absența unei astfel de decizii, unitățile de învățământ din localitate, în acest caz din municipiu, vor funcționa în scenariul 2.
Dacă nu există o decizie din partea Comitetului Municipiului București pentru Situații de Urgență, școlile și grădinițele vor funcționa în scenariul doi, exact cum este prevăzut în ordinul comun al Ministerului Sănătății și al Ministerului Educației și Cercetării.
Mâine dimineață la ora 8:00 am convocat la Inspectoratul Școlar al Municipiului București inspectorii școlari de sectoare și inspectorii generali adjuncți pentru a realiza planul de măsuri privind desfășurarea activităților didactice în sistem online”, a explicat Anisie, conform sursei citate.