Ministerul Educației a lansat pentru dezbaterea publică un proiect de ordin pentru modificarea Statutului Elevului. Așadar, una dintre prevederi se referă la scăderea unui punct la purtare pentru 20 de absențe nejustificate pe an școlar.
Ordinul aduce modificări în ceea ce privește exmatricularea
De asemenea, conform documentului legislativ, față de Statutul Elevului adoptat în 2016, se introduce un articol care dă elevilor dreptul de a primi informaţii cu privire la planificarea materiei pe parcursul întregului an școlar.
De asemenea, elevii vor avea dreptul de a oferi feedback, după parcurgerea primelor două sau trei intervale de cursuri din anul școlar, cadrelor didactice care predau la clasă. Feedback-ul se va realiza sub forma fişelor anonime sau prin intermediul unor chestionare anonime securizate. În același timp, ordinul aduce modificări în ceea ce privește exmatricularea, dar și situațiile în care se scade nota la purtare pentru absențe.
Propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice
„Pentru toţi elevii din învăţământul primar, la fiecare 20 absenţe nejustificate pe an școlar, din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu, va fi scăzut calificativul la purtare, gradual, de la Foarte bine la Bine, Suficient, Insuficient. (…) Pentru toţi elevii din învăţământul gimnazial și liceal, la fiecare 20 absenţe nejustificate pe an școlar, din totalul orelor de studiu sau la 10% absenţe nejustificate din numărul de ore pe an școlar la o disciplină de studiu/modul de specialitate, va fi scăzută nota la purtare cu câte un punct.”, se precizează în proiectul legislativ.
De asemenea, Ministerul Educației a evidențiat faptul că propunerile și sugestiile cu privire la proiectul supus consultării publice pot fi trimise în următoarele 10 zile calendaristice.
Simularea Evaluării Naționale va începe pe 20 martie, iar cea a Bacalaureatului pe 27 martie
Ministrul Educaţiei Naționale, Ligia Deca, a aprobat, miercuri, 25 ianuarie, Ordinul privind organizarea simulării Evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat pentru anul şcolar 2022 – 2023.
„Astăzi, 25 ianuarie 2023, am aprobat Ordinul privind organizarea simulării evaluării naţionale pentru absolvenţii clasei a VIII-a şi a simulării probelor scrise ale examenului naţional de Bacalaureat, în anul şcolar 2022 – 2023. (…) Ordinul a fost trimis spre publicare în Monitorul Oficial.”, a precizat ministrul Educației, Ligia Deca.
Astfel, simularea Evaluării Naţionale va începe pe 20 martie cu proba scrisă la limba şi literatura română. Respectiv, pe 21 martie va fi susţinută proba la matematică. Elevii de clasa a VIII-a din partea minorităţilor naţionale vor susţine în data de 22 martie proba scrisă la limba şi literatura maternă. Rezultatele finale vor fi comunicate pe 29 martie.