Ministerul Educaţiei a transmis în cadrul unui comunicat că joi dimineață va avea loc o şedinţă cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare pe tema actualizărilor prevăzute în programul Edusal.

„În cursul serii de ieri, a fost livrat, în unităţile de învăţământ preuniversitar, kitul Edusal. În această dimineaţă, va avea loc o şedinţă cu reprezentanţii inspectoratelor şcolare (vor participa inspectorul şcolar general/ un inspector şcolar general adjunct, şefii departamentelor Contabilitate şi Salarizare de la nivelul inspectoratelor şcolare) pe tema actualizărilor”, a transmis Ministerul Educaţiei.

FSLI și FSE au solicitat autorităților să explice de ce kitul de actualizare nu fusese trimis în teritoriu

Amintim că informațiile transmise de Ministerul Educaţiei au venit după ce Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ (FSLI) şi Federaţia Sindicatelor din Educaţie (FSE) „Spiru Haret” au solicitat autorităților să explice de ce kitul de actualizare a programului de calcul al salariilor Edusal nu fusese trimis în teritoriu şi cine este vinovat pentru această situaţie.

„Este inadmisibil ca până astăzi, 8 februarie, unităţilor de învăţământ să nu li se livreze programul de salarizare. Din informaţiile primite, secretarele şi contabilele spun că este puţin probabil să reuşească să facă toate calculele pentru ca salariile să fie plătite la timp, pe 14 februarie, aşa cum prevede legea. Aceasta deoarece, aproape de fiecare dată, prima versiune transmisă avea erori.

Nu ne interesează că Ministerul Educaţiei a fost în negocieri pentru prelungirea contractului cu firma care livrează programul, ne interesează doar ca angajaţii din sistem să-şi ia salariile la timp. Cei mai mulţi dintre salariaţi au împrumuturi, facturi de plată şi alte cheltuieli, iar această întârziere le creează probleme în relaţia cu terţii”, au transmis FSLI și FSE într-un comunicat.

Ministerul Educației a publicat ordinul privind structura anului şcolar 2023 – 2024

În altă ordine de idei, Ministerul Educației a publicat anterior ordinul privind structura anului şcolar 2023 – 2024. Astfel, observăm că anul şcolar 2023 – 2024 începe la data de 1 septembrie 2023, se încheie la data de 31 august 2024 şi are o durată de 36 de săptămâni de cursuri. Cursurile anului şcolar 2023 – 2024 încep la data de 11 septembrie 2023.

Excepție vor face clasele a XII-a zi, a XIII-a seral şi frecvenţă redusă. Pentru acestea, anul şcolar are o durată de 34 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 7 iunie 2024;

De asemenea, și pentru clasa a VIII-a anul şcolar are o durată de 35 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 14 iunie 2024;

Pentru clasele din învăţământul liceal – filiera tehnologică, cu excepţia claselor a XII-a zi, a XIII-a şi pentru clasele din învăţământul profesional, anul şcolar are o durată de 37 de săptămâni de cursuri și se încheie la data de 28 iunie 2024.