Ministerul Educaţiei şi Cercetării organizează în parteneriat cu Televiziunea Română un program de formare pentru cadrele didactice. În cadrul programului „TeleŞcoala profesorilor”, cadrele didactice vor avea posibilitatea să parcurgă conţinuturi cu privire la utilizarea platformelor educaţionale pentru susţinerea de lecţii on-line.
Conform unui comunicat, cadrele didactice vor avea posibilitatea să parcurgă conţinuturi cu privire la utilizarea platformelor educaţionale pentru susţinerea de lecţii on-line pe durata a 15 cursuri.
Tematica abordată vizează funcţionalităţile puse la dispoziţie, în mod gratuit, de către Google şi Microsoft, respectiv platformele G Suite for Education şi Microsoft Office 365.
Când se va realiza difuzarea cursurilor
Difuzarea cursurilor de formare se va realiza începând cu data de 24 august, de luni până vineri, în intervalul orar 08:00-08:30, cu reluare în aceeaşi zi, în intervalul orar 15:00-15:30, pe postul TVR2.
Trebuie menționat că aceste cursuri vor fi disponibile atât pe canalul de YouTube al Televiziunii Române, cât şi pe cel al Ministerului Educaţiei şi Cercetării.
„Pentru că educaţia trebuie să continue în orice condiţii, Ministerul Educaţiei şi Cercetării vine în sprijinul tuturor cadrelor didactice din România prin acest program de formare, un program complementar-suport, menit să susţină învăţarea on-line atât de necesară în condiţiile actuale!”, a transmis Monica Anisie, ministrul educaţiei şi cercetării.
De asemenea, programul de formare desfăşurat între Ministerul Educaţiei şi Cercetării se înscrie în Strategia de dezvoltare a competenţelor cadrelor didactice pentru învăţarea on-line.