Ministerul Energiei, acţionar majoritar al producătorului şi furnizorului de gaze naturale Romgaz (SNG), a aprobat joi în adunarea generală a acţionarilor achiziţia participaţiei ExxonMobil în perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, potrivit unui raport publicat la bursă.
Tranzacția ar putea fi semnată pe 3 mai
Acest lucru înseamnă că cea mai mare tranzacţie din ultimii ani din energie, una de circa 1 mld. dolari, urmează să fie semnată în curând. Cel mai probabil chiar pe 3 mai, potrivit unor surse de la AGA.
Astfel, joi Ministerul Energiei a aprobat pentru doua oară achiziţia Exxon după ce prima aprobare, din decembrie 2021, a fost întârziată din cauza apariţiei unor taxe care au apărut în perioada de negociere şi despre care Ministrul Energiei Virgil Popescu spunea la o conferinţă în februarie că au fost rezolvate şi că Romgaz nu va plăti nimic în plus.
Valoarea tranzacţiei este de 1,06 mld. dolari, iar Romgaz trebuie să depună o garanţie de 106 mil. dolari imediat. În urmă cu o lună conducerea Romgaz spunea că finalizarea tranzacţiei va avea loc în trimestrul al doilea. Romgaz a cumpărat 50% din proiectul de gaze din Marea Neagră, cealaltă parte fiind deţinută de OMV Petrom.
Romgaz a anunţat la finele lunii octombrie că a finalizat negocierile cu americanii de la Exxon pentru preluarea participaţiei de 50% din perimetrul de mare adâncime Neptun Deep din Marea Neagră, devenind astfel partener cu OMV Petrom în cel mai mare proiect energetic offshore local.
AGA a aprobat un împrumut pentru finanțarea unei părți a tranzacției
ExxonMobil, alături de OMV Petrom, compania care deţine restul acţiunilor din Neptun Deep, au investit deja 1,5 miliarde de dolari în faza de explorare.
Pe de altă parte, acţionarii au aprobat contractarea unui împrumut de 325 mil. euro de la una sau mai multe bănci pentru finanţarea unei părţi din preţul tranzacţiei. Tot joi acţionarii SNG au aprobat dividendul de 3,62 lei pe acţiune din profitul pe 2021, echivalentul unui randament de 8,6%.
Romgaz are 172 mld. lei capitalizare, în contextul în care acţiunile SNG înregistrează o creştere de 16% de la începutul anului, pe fondul unor tranzacţii de 240 mil. lei, arată datele BVB.