Guvernul a alocat mai puţine servicii de sistem în această iarnă faţă de cea de anul trecut, când au fost probleme cu stocurile de apă şi de cărbune, a declarat secretarul de stat în Ministerul Energiei Corina Popescu, într-o conferinţă de specialitate.
“Avem un proiect de Hotărâre de Guvern pentru perioada 15 noiembrie – 15 martie, cu posibilitatea de prelungire până la sfârşitul lunii martie, cu privire la obligativitatea constituirii stocurilor de combustibil pentru această perioadă şi alte măsuri suplimentare. Am alocat prin acest HG mai puţine servicii de sistem decât anul trecut, când erau probleme cu stocurile de apă, când erau oarecare probleme cu stocurile de cărbune. Anul acesta ne-am limitat la a interveni în această piaţă. Practic, s-a alocat doar o cantitate limitată de rezervă terţiară lentă pentru grupurile care folosesc păcură, acestea putând interveni doar în condiţii extreme unde temperaturile sunt foarte scăzute, consumul de gaze este foarte mare şi să existe un backup pentru partea aceasta”, a spus Popescu.
Ea a precizat că stocurile de cărbune sunt “mai bune” decât anul trecut.
“Avem oarecare probleme cu stocurile de cărbune. Stocurile sunt mai bune decât cele de anul trecut şi sper ca, prin anumite măsuri pe care le-am luat prin această Hotărâre de Guvern, în perioada următoare să se stabilizeze problemele şi din această perspectivă. Am constituit deja comisia interministerială care va urmări ceea ce se întâmplă în sistemul energetic. Mâine vom avea prima şedinţă. Am încercat să facem puţin lucrurile altfel”, a mai arătat secretarul de stat. Agerpres