Ministerul Energiei are situația sub control pentru această iarnă, a declarat, în cadrul dezbaterii organizată de revista Capital Energie pentru viitor, Robert Tudorache, secretar de stat în cadrulministerului Energiei. ”Există stocuri pentru asigurarea producției de energie electrică și termică. Facem această mențiune pentru a opri orice speculații. Vom monitoriza felul în care producătorii respectă stocurile din programul de iarnă. E important să fim pregătiți pentru vârfurile de iarnă. Anul trecut, deși sistemul energetic național a făcut față, funcționarea sistemului nu a fost lipsită de emoții. Am avut mai multe întâlniri cu reprezentanții CFR pentru a ne asigura că transportul de cărbune în sezonul rece va fi unul optim”, a declarat acesta.
Potrivit acestuia, unul dintreproiectele importante care au fost ”dezgropate” în acest an este contrucția Reactoarelor 3 și 4 de la Cernavodă. ”Acest proiect a fost amânat nepermis de mult. Am reluat negocierile anul acesta cu reprezentanții companiei China General Nuclear Power Corporation (CGN), am confirmat un nou memorandum. Au fost mai multe runde de negocieri, s-au parcurs aspectele care erau în discuție în ultimii trei ani”, a explicat acesta.
În ceea ce privește listarea HIdroelectrica,așteptată de câțiva ani de investitori, veștile nu sunt foarte bune. LIstarea este amânată pentru anul 2018. ”E una dintre cele mai așteptate listări. Vrem să dăm un semnal că guvernul e orientat spre transparență. Proiectul cu listarea e în dezbatere publică. De o listare propriuzisă vom vorbi în 2018”, a explicat Tudorache.
Potrivit acestuia, după zece ani, ministerul Energiei a realizat o nouă strategie energetică. Documentul e în curs de avizare la minsiterul Mediului și va intra în guvern spre aprobare sub formă de proiect de lege, ”ca să nu mai sufere modificări în fucție de schimbările de guvern”, a spus oficialul ministerului Energiei.” Va fi aprobat în scurt timp, și va fi axat pe investiții”, a conchis acesta.
Dezbaterea Energie pentru Viitor a fost organizată de revista Capital cu sprijinul principalilor jucători din domeniu: Nuclearelectrica, Romgaz, Hidroelectrica, Transelectrica.
Informaţiile publicate de capital.ro pot fi preluate de alte publicaţii online doar în limita a 500 de caractere şi cu citarea sursei cu link activ. Orice abatere de la această regulă constituie o încălcare a Legii 8/1996 privind dreptul de autor.