Noul Guvern va fi cel care va decide paşii de urmat în ceea ce priveşte proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă, în condiţiile în care, pentru finalizarea acestui proiect, este nevoie de un acord între statul român şi cel chinez, se arată într-un comunicat al Ministerului Energiei.
Pe data de 17 octombrie, Adunarea Generală Extraordinară a Acţionarilor Nuclearelectrica a decis prelungirea până la 20 decembrie a negocierilor cu chinezii de la CGN pentru realizarea reactoarelor.
"În prezent, în cadrul Comisiei reprezentând interesele părţii române, negocierile aferente ultimei etape a Procedurii de Selecţie care vizau Acordul Investitorilor şi Actul Constitutiv ale noii companii de proiect au condus la stabilirea unor aspecte clare în ceea ce priveşte atribuţiile şi responsabilităţile companiilor implicate, SNN şi China General Nuclear Power Corporation ('CGN')", se arată în comunicat.
Având în vedere complexitatea proiectului şi angajamentul statului român pe termen lung, aspectele stabilite ca urmare a derulării negocierilor trebuie concretizate prin decizii asumate la nivelul instituţiilor statului român, au explicat reprezentanţii ministerului.
"Implicarea şi asumarea instituţiilor statului român trebuie realizată la nivel contractual, inclusiv prin semnarea unui acord între cele două state implicate în derularea proiectului şi prin mandatarea companiilor implicate în derularea etapelor următoare. Considerăm că abordarea cea mai corectă este să permitem noului guvern o analiză privind deciziile în ceea ce priveşte rezultatul negocierilor şi paşii de urmat", se mai precizează în comunicat.
În luna mai a acestui an, Consiliul Suprem de Apărare a ţării a stabilit că proiectul unităţilor 3 şi 4 de la Cernavodă reprezintă un proiect prioritar de investiţii pentru România.
La mijlocul lunii octombrie, Daniela Lulache, directorul general al Nuclearelectrica, declara că negocierile cu compania chineză sunt pe ultima sută de metri, însă mai sunt câteva aspecte de clarificat în legătură cu rolul statului român în acest proiect.
Guvernul a aprobat la începutul acestui an o scrisoare-suport prin care certifică faptul că proiectul reactoarelor 3 şi 4 de la Cernavodă este unul strategic prioritar pentru România şi care poate fi implementat doar cu sprijinul statului, declarase Lulache, într-o conferinţă de presă care a avut loc în luna mai.
"Avem o procedură de negociere în plină desfăşurare cu partenerul chinez. Pot să vă jur că sunt în plină desfăşurare. Jumătate din timpul nostru fizic este alocat acestui proiect. Suntem implicaţi într-o comisie de negociere, iar în această comisie de negociere sunt şi reprezentanţi ai statului. Negociem zi de zi şi avansăm în acest proiect, în care suntem într-o ultimă etapă", a precizat Lulache.
Ea a arătat că scrisoarea conţine inclusiv schemele de sprijin care pot fi acordate acestui proiect.
"Guvernul a emis o scrisoare-suport, ca parte din acest întreg mecanism şi care în principiu spune următoarele: România este conştientă că acest proiect se poate dezvolta doar cu implicarea şi sprijinul statului român, statul român consideră acest proiect un proiect strategic prioritar şi descrie o serie de mecanisme de sprijin pe care să le analizeze şi să le acorde pentru dezvoltarea proiectului. Parte din aceste mecanisme de sprijin sunt implementarea mecanismului contractelor pentru diferenţă, o serie de facilităţi fiscale eventual, garanţii de stat pentru finanţarea proiectului", a susţinut oficialul Nuclearelectrica.
Lulache a mai spus că o parte din aceste mecanisme de sprijin reprezintă ajutoare de stat şi vor trebui aprobate de către Comisia Europeană.
"Evident, toate aceste mecanisme vor fi asigurate în anumite condiţii. De exemplu, pentru implementarea mecanismului contractelor pentru diferenţă, suntem conştienţi că va trebui să trecem printr-un proces de negociere şi analiză cu Comisia Europeană şi că trebuie ca acest mecanism să facă faţă mai multor teste, inclusiv celor a ajutoarelor de stat. Şi atunci, acordarea acestora este condiţionată de parcurgerea cu succes a acestor etape", a adăugat Lulache.
Pe 9 noiembrie 2015, reprezentanţii Nuclearelectrica şi China General Nuclear Power Corporation (CGN) au semnat Memorandumul de Înţelegere privind dezvoltarea, construcţia, operarea şi dezafectarea unităţilor 3 şi 4 ale centralei nuclearo-electrice Cernavodă.
AGERPRES