Ministerul Energiei va aloca 10,9 milioane de lei pentru exproprierea unor terenuri necesare majorării producţiei de lignit în minele Jilţ Sud şi Roşia de Jiu din judeţul Gorj, potrivit unor proiecte de hotărâre de Guvern postate pe site-ul ministerului.
Ministerul va aloca aceşti bani proprietarilor de imobile din zonă.
"Se aprobă declanşarea procedurilor de expropriere a tuturor imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării de utilitate publică şi de interes naţional "Lucrări pentru punerea în funcţiune a capacităţii finale de producţie de 8.500 mii tone/an lignit la cariera Jilţ Sud", expropriator fiind statul român, reprezentat de Ministerul Energiei, prin Societatea "Complexul Energetic Oltenia" -S.A.", se arată în textul unui proiect.
În acest sens, sumele aferente despăgubirilor pentru imobilele proprietate privată situate pe amplasamentul lucrării de utilitate publică şi de interes naţional, pe raza localităţilor Mătăsari şi Slivileşti, judeţul Gorj, vor fi în cuantum total de 8,079 lei şi sunt alocate de la bugetul de stat, prin bugetul aprobat pe anul 2016 Ministerului Energiei.
În cazul exproprierilor aferente carierei Roşia de Jiu, ministerul va aloca 2,852 milioane de lei proprietarilor de imobile din comuna Fărcăşeşti, judeţul Gorj.
"În conformitate cu datele conţinute în strategia energetică privind potenţialul naţional de resurse energetice, lignitul reprezintă singurul purtător intern de energie primară care din punct de vedere al resurselor, poate contribui semnificativ la asigurarea necesarului de consum pentru producerea energiei electrice în următoarele 2- 4 decade. Punerea în valoare de noi perimetre pentru exploatarea lignitului constituie o direcţie principal de acţiune în cadrul securităţii aprovizionării din sectorul energetic", se arată în nota de fundamentare a unuia dintre proiecte.
AGERPRES