BNR informează că Ministerul Finanțelor Publice (MFP) a făcut luni, 23 noiembrie, un nou împrumut de la bănci. Marți mai este programată o licitație suplimentară.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a împrumutat, luni, 461 de milioane de lei de la bănci, printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 130 de luni, la un randament mediu de 3,42% pe an, potrivit datelor transmise de Banca Naţională a României (BNR).
Cât a fost valoarea nominală a emisiunii
Valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 300 de milioane de lei, iar băncile au subscris 532,8 milioane de lei.
Marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 45 de milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) a planificat, în luna noiembrie 2020, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,5 de miliarde de lei, din care 800 milioane de lei prin două emisiuni de certificate de trezorerie cu discont şi 3,7 miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat.
Se pot adăuga 555 milioane de lei
La acestea se poate adăuga suma de 555 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Suma, uşor sub cea din octombrie (5,06 miliarde de lei), va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
În noiembrie vor avea loc șapte emisiuni de obligațiuni de tip benchmark
De asemenea, pe parcursul lunii vor avea loc şapte emisiuni de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 3,7 miliarde de lei, urmate a doua zi de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni (555 milioane de lei în total). Emisiunile vor fi de 800 de milioane de lei (două emisiuni), 600 milioane de lei (o emisiune), 500 milioane de lei (o emisiune), 400 de milioane de lei (o emisiune) şi 300 de milioane de lei (două emisiuni).