Potrivit unor date transmise luni de Banca Națională Română (BNR), Ministerul Finanțelor din România (MF) a împrumutat 1,2 miliarde de lei de la bănci. Împrumutul s-a făcut printr-o emisiune de obligaţiuni de stat de tip benchmark, cu o maturitate reziduală la 64 de luni, la un randament mediu de 2,30% pe an.

Astfel, valoarea nominală a emisiunii de luni a fost de 600 de milioane de lei, iar băncile au subscris peste 1,491 miliarde de lei. De asemenea, marţi este programată o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 90 milioane de lei la randamentul stabilit luni pentru obligaţiuni.

Ministerul Finanţelor a planificat, în luna februarie 2021, împrumuturi de la băncile comerciale de 4,6 miliarde de lei, din care 600 milioane printr-o emisiune de certificate de trezorerie cu discont şi patru miliarde de lei prin şapte emisiuni de obligaţiuni de stat. La acestea se poate adăuga suma de 600 milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.

Suma, uşor peste cea programată în ianuarie 2021 (5,115 miliarde de lei), va fi destinată refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.

Ministerul Finanțelor: Costul măsurilor legate de COVID-19 va scădea la 3,81% din PIB

Potrivit unui raport publicat săptămâna trecută de Ministerul Finanţelor, România va aloca un procent mai mic din Produsul Intern Brut în 2021 pentru măsurile legate de COVID-19, raportat la anul anterior.

Ministerul Finanţelor estimează o scădere a costului măsurilor ce vor fi luate în 2021 de către autorităţi din cauza pandemiei de COVID-19. În anul anterior, aceste măsuri s-au ridicat la 4,85% din PIB.

Ministerul Finanţelor a publicat Raportul privind situaţia macroeconomică pe anul 2021 şi proiecţia acesteia pe anii 2022 – 2024. Potrivit documentului, costul estimativ al măsurilor legate de COVID – 19 se va reduce la 3,81% din PIB în acest an, de la 4,85% în 2020.

Impactul măsurilor de prevenire şi combatere a pandemiei asupra bugetului general consolidat este estimat la 1,29% din PIB, în scădere faţă de anul trecut, când s-a cifrat la 3,65% din PIB.Raportului Ministerului de Finanţe precizează următoarele: „Costul total al măsurilor de sprijin legate de COVID-19 în anul 2020 a fost de 4,85% din PIB. O parte din aceste măsuri se continuă şi în anul 2021 pe lângă alte noi măsuri aprobate, generând, astfel, un cost estimativ de 3,81% din PIB.