Ministerul Finanțelor a anunțat miercuri, 26 noiembrie, că a demarat o serie de anchete privind modul în care se plătesc bursele elevilor din România de către autoritățile locale.
Ministerul Finanțelor a început recent să ancheteze modul în care autoritățile locale plătesc bursele de performanță, merit, de studiu și de ajutor social pentru elevii din învățământul preuniversitar, se arată într-un comunicat remis recent.
Informarea vine după ce în spațiul public au apărut mai multe informații în presă cu apariția unor anumite blocaje și probleme privind acest subiect.
Ministerul Finanțelor a demarat anchete privind modul în care se plătesc bursele elevilor din România
Astfel, conform MF, prin Legea Bugetului de stat 317/2021 pentru anul 2022 a fost alocată suma de 1,031 mld lei pentru plata acestor burse, sumă majorată cu alte 300 mil lei în urma rectificării bugetare.
Banii au fost alocați din sumele defalcate de TVA și au fost virați în conturile Trezoreriilor locale, fiind puși la dispoziția unităților administrativ- teritoriale, pentru tragere, în baza unei cereri. Practic, banii nu sunt la MF, ei pot fi trași direct de UAT-uri de la unitățile locale ale Trezoreriei.
Sumele aprobate prin legile bugetare anuale și prin cele de rectificare sunt la dispoziția autorităților administrației publice locale odată cu aprobarea lor în bugetele proprii și parcurgerea etapelor prevăzute de lege pentru utilizarea fondurilor.
Cum pot fi folosite sumele respective?
Utilizarea sumelor defalcate din taxa pe valoarea adăugată de către autoritățile administrației publice locale se face prin solicitarea acordării sumelor cuvenite la unitatea Trezoreriei Statului la care sunt arondate. Bursele se asigură din bugetele locale ale unităților/subdiviziunilor administrativ-teritoriale de care aparțin unitățile de învățământ preuniversitar și din sume defalcate din taxa pe valoare adăugată, aprobate anual prin legea bugetului de stat cu această destinație.
MF a demarat o anchetă în urma unor informații apărute în spațiul public. Astfel, se vor face verificări la nivelul județelor, pentru stabilirea planului și execuției sumelor defalcate din TVA și a destinației acestora la nivelul UAT-urilor, în vederea aflării cu rapiditate și exactitate a blocajelor și remedierii situației.
Bursa de studiu, importantă pentru mulți elevi din România
Potrivit legislației, bursa de studiu este un ajutor financiar din partea statului care se acordă elevilor care provin din familii cu venituri minime și care au rezultate bune la învățătură. Scopul acordării burselor de studiu este pentru a le oferi elevilor susținere financiară pentru a-și cumpăra rechizite și haine. Valoarea bursei de studiu pentru anul școlar 2022-2023 este de 150 de lei.
Condiții pentru a obține bursă de studiu
În anul școlar 2021-2022, elevii primeau bursă de studiu dacă îndeplineau cumulativ următoarele condiții:
• media generală peste 7,00 și nota 10 la purtare în semestrul anterior;
• venit lunar net /membru de familie pe ultimele 3 luni anterioare depunerii dosarelor, cel mult egal cu salariul minim net pe economie (1.263 RON);
• pentru elevii claselor a V-a și a IX-a, bursele de studiu se acordau începând cu semestrul al doilea;
Pentru anul școlar 2022-2023 există un proiect de ordin pregătit de Ministerul Educației care prevede ca pentru acordarea burselor elevilor să nu se mai ia în calcul rezultatele din ultimul semestru, ci rezultatele pentru întregul an anterior.
De asemenea, pentru toți elevii se va lua în calcul numărul absențelor din anul anterior.