Ministerul Finanţelor Publice a atras, luni, 300 de milioane de lei de la bănci, printr-o licitaţie de obligaţiuni de stat pe şase ani, la un randament mediu de 3,15% pe an.
Valoarea emisiunii a fost de 300 de milioane de lei, însă băncile au transmis oferte în valoare totală de 535 de milioane de lei.
Marţi va avea loc o licitaţie suplimentară prin care statul vrea să atragă încă 45 de milioane de lei, la randamentul stabilit luni.
MFP intenţionează să împrumute 3,6 miliarde de lei, în decembrie, dintre care o jumătate în certificate de trezorerie cu maturităţi de şase luni şi un an, iar cealaltă jumătate în obligaţiuni suverane cu maturitate medie de peste trei ani, reiese din prospectul de emisiune publicat în Monitorul Oficial.
Prima emisiune de obligaţiuni de tip benchmark a fost programată în data de 5 decembrie, în valoare de 300 milioane lei, cu maturitatea la 6 ani. Cea de doua este programată pentru 8 decembrie, fiind de 500 milioane lei (maturitate la 4 ani). O altă licitaţie va avea loc pe 12 decembrie, însumând 300 milioane lei şi având o maturitate la 5 ani, iar în 16 decembrie, MFP vrea să împrumute tot 500 milioane lei, pe 2 ani.
În ceea ce priveşte certificatele de trezorerie cu discount, în 19 decembrie este programată o licitaţie de 800 milioane lei, cu scadenţa la 24 mai 2017, iar pe 27 decembrie ministerul speră să atragă 1 miliard de lei (cu scadenţa în 20 decembrie 2017).
În anul 2016, volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi lansate de MFP pe piaţa internă prin emisiuni de titluri de stat este determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 2,8% din PIB (circa 21 miliarde de lei), finanţat în proporţie de 50% de pe piaţa internă şi 50% de pe cea externă, precum şi de nivelul refinanţărilor de titluri de stat scadente în 2016 denominate în lei şi euro, în sumă de circa 38 miliarde de lei, din care aproape 31 de miliarde de lei aferent emisiunilor denominate în lei şi şapte miliarde lei emisiunilor denominate în euro.
Ministerul Finanţelor Publice (MFP) intenţionează să împrumute 3,6 miliarde de lei, în decembrie, dintre care o jumătate în certificate de trezorerie cu maturităţi de şase luni şi un an.
Cealaltă jumătate a sumei va reprezenta obligaţiuni suverane cu maturitate medie de peste trei ani, reiese din prospectul de emisiune publicat în Monitorul Oficial.
Prima emisiune de obligaţiuni de tip benchmark va avea loc în data de 5 decembrie, fiind în valoare de 300 milioane lei şi având o maturitate la 7 ani. Cea de doua este programată pentru 8 decembrie, fiind de 500 milioane lei (maturitate la 4 ani). O altă licitaţie va avea loc pe 12 decembrie, însumând 300 milioane lei şi având o maturitate la 5 ani, iar în 16 decembrie, MFP vrea să împrumute tot 500 milioane lei, dar maturitatea este la 2 ani.

AGERPRES