Ministerul Finanţelor Publice a împrumutat, vineri, 75 de milioane de lei de la bănci, suplimentar la licitaţia de joi când a atras 500 de milioane de lei printr-o emisiune de obligaţiuni de stat pe doi ani şi nouă luni, la un randament mediu de 1,57% pe an.
Valoarea emisiunii suplimentare a fost de 75 de milioane de lei, însă băncile au transmis oferte în valoare totală de aproape 115 milioane de lei.
MFP a planificat împrumuturi de 4,435 miliarde de lei de la băncile comerciale în luna august 2016, din care 4 miliarde de lei prin opt licitaţii de certificate de trezorerie şi obligaţiuni de stat şi 435 de milioane de lei prin sesiuni suplimentare de oferte necompetitive, aferente licitaţiilor de obligaţiuni.
Sumele vor fi destinate refinanţării datoriei publice şi finanţării deficitului bugetului de stat.
Conform prospectelor de emisiune, MFP va organiza în august două licitaţii de certificate de trezorerie cu discont, în valoare de 1,1 miliarde de lei, una în data de 8 august, în valoare de 300 de milioane de lei, şi una în 25 august, de 800 de milioane de lei.
De asemenea, vor fi organizate şase licitaţii de obligaţiuni de tip benchmark, cu o valoare totală de 2,9 miliarde de lei, fiecare fiind urmată, a doua zi, de o sesiune suplimentară de oferte necompetitive, cu o valoare de 15% din valoarea iniţială a emisiunii de obligaţiuni.
În anul 2016, volumul total al împrumuturilor ce urmează a fi lansate de MFP pe piaţa internă prin emisiuni de titluri de stat este determinat de nivelul previzionat al deficitului bugetar, de 2,8% din PIB (circa 21 miliarde lei), care urmează să fie finanţat în proporţie de 50% de pe piaţa internă şi 50% de pe cea externă, precum şi de nivelul refinanţărilor de titluri de stat scadente în 2016 denominate în lei şi euro, în sumă de circa 38 miliarde lei, din care aproape 31 de miliarde de lei aferent emisiunilor denominate în lei şi şapte miliarde lei emisiunilor denominate în euro.
De asemenea, Ministerul Finanţelor are în vedere atragerea de resurse financiare de pe pieţele externe într-un volum de 4,5 miliarde euro, în funcţie de evoluţiile şi oportunităţile oferite de aceste pieţe, ţinând cont de nivelul rambursării aferent emisiunii de euroobligaţiuni emise pe pieţele externe cu scadenţa în iunie 2016, în valoare de 1,5 miliarde euro, precum şi de necesitatea consolidării rezervei financiare în valută la dispoziţia Trezoreriei Statului.
Astfel, finanţarea din surse externe se va realiza prin programul MTN, prin emiterea de euroobligaţiuni în valoare de circa 3 miliarde euro şi prin trageri din împrumuturi contractate de la instituţiile financiare internaţionale, în valoare de circa 1,5 miliarde euro.
MFP mai are în vedere emiterea unui volum de titluri de stat pe piaţa internă în valoare de 48 – 50 de miliarde de lei, din care 14 – 15 miliarde de lei certificate de trezorerie şi 34 – 35 miliarde de lei obligaţiuni benchmark. AGERPRES