Ministerul Finanțelor a listat la BVB cea mai mare ofertă Fidelis de până acum
Ministerul Finanțelor a reușit să strângă aproape 1,7 miliarde de lei și peste 311 milioane de euro prin a patra ofertă de vânzare a titlurilor de stat pentru populație (FIDELIS) organizată anul acesta la Bursa de Valori București (BVB). Vânzarea a fost gestionată de un grup condus de BT Capital Partners (ca manager principal și intermediar) și Banca Transilvania (Grup de Distribuție), alături de Alpha Bank Romania, BCR, și BRD – Groupe Societe Generale (ca intermediari). Titlurile de stat au putut fi achiziționate și prin intermediul altor 11 participanți eligibili. Această sumă record de peste 3,2 miliarde de lei arată încrederea investitorilor români în stabilitatea și viitorul economic al țării.
Marcel Boloș, ministrul Finanțelor, a menționat că pentru a doua oară în acest an au fost investite sume record în cadrul emisiunilor Programului FIDELIS. Cele peste 230.000 de subscrieri în titlurile de stat FIDELIS de până acum se aliniază perfect cu tendințele de investiții ale persoanelor fizice pe piața de capital și contribuie la atragerea unor surse semnificative de finanțare pentru statul român.
Instrumentele oferite în acest program sunt îmbunătățite constant pentru a răspunde cerințelor investitorilor și a evidențiat faptul că peste 11.000 de donatori-investitori au subscris până acum peste 1,4 miliarde lei.
Ca noutate, această ediție a inclus un instrument dedicat donatorilor și o scadență de 5 ani, destinată celor interesați de investiții pe termen lung, cu risc redus și dobândă competitivă.
Încrederea investitorilor a sporit treptat
Vlad Pintilie, directorul general adjunct al BT Capital Partners, a remarcat că dobânzile atractive și gradul ridicat de recurență al acestui produs sporesc încrederea investitorilor. Așteptările globale privind temperarea dobânzilor de referință au contribuit la creșterea volumelor pentru edițiile recente ale programului.
Adrian Tănase, directorul general al BVB, spune că Ministerul Finanțelor a demonstrat încă o dată că România este o destinație atractivă pentru investiții. Suma totală de peste 10 miliarde lei atrasă în acest an reprezintă aproape o treime din suma totală atrasă în ultimii cinci ani. Recordurile stabilite în edițiile din aprilie și august, fiecare de peste 3 miliarde lei, reprezintă o creștere semnificativă față de anii precedenți și evidențiază succesul continuu al programului Fidelis. El a felicitat Ministerul Finanțelor, sindicatul de brokeri care a intermediat oferta și partenerul emisiunii, Rock FM, pentru contribuția la promovarea programului și la creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la importanța investițiilor în titlurile de stat și a donării de sânge.
Fidelis, o dovadă a maturizării pieţei locale de capital
„Cu cea de-a 18-a ediţie a programului Fidelis, vedem cum acesta a devenit un pilon de încredere pentru investitorii de retail din România. Participarea constantă şi interesul sporit arată că românii înţeleg beneficiile acestui instrument financiar, care continuă să ofere randamente atractive într-un context economic volatil”, a explicat Nicoleta Ruxandescu, directorul actual al Unității de Investiţii şi Pieţe de Capital din cadrul Alpha Bank România.
Potrivit BRD, pentru Ministerul Finanţelor, titlurile de stat Fidelis au devenit reprezentative în strategia de finanţare a statului român, fiind, totodată, un instrument de referinţă la care sunt raportate inevitabil şi produsele de economisire clasice din sistemul bancar.
„Fiind la a 18-a emisiune în ultimii patru ani, titlurile Fidelis s-au consacrat drept instrument indispensabil în demersurile investitorilor de retail de optimizare a deciziilor de management de portofoliu. De un astfel de instrument era cu atât mai mult nevoie într-un mediu cu vizibilitate relativ redusă pe pieţele financiare, cu dobânzi pe un palier ridicat pentru mult timp şi cu bursele de valori în zona de maxime istorice.
În acest fel, investitorii de retail îşi pot schimba neîngrădit alocările între instrumente cu venit fix şi acţiuni în portofolii, fapt esenţial pentru funcţionalitatea unor strategii de investiţii active”, a explicat Irina Neacşu, director executiv Corporate Finance BRD – Groupe Societe Generale.
În luna august, românii au cumpărat multe titluri de stat
Între 8 august – 20 august, românii au plasat 20.309 de comenzi pentru a cumpăra titluri de stat, atât în lei, cât și în euro, în cadrul acestei oferte. Veniturile obținute din dobânzi și câștiguri de capital nu sunt supuse impozitului. În această ofertă de titluri de stat Fidelis au putut investi toți cei care au peste 18 ani, indiferent dacă sunt rezidenți sau nu, atât timp cât au făcut-o până la data închiderii ofertei.
„Emisiunile Fidelis au un rol esenţial în atragerea populaţiei către piaţa de capital, oferindu-le o oportunitate accesibilă, cu un grad crescut de siguranţă, pentru plasarea economiilor. BCR este partener pe termen lung în acest demers, iniţiat de Ministerul Finanţelor şi BVB, şi ne bucurăm că împreună putem să creştem o comunitate de investitori activi şi bine informaţi.
De altfel, prin achiziţia de titluri de stat, cetăţenii contribuie direct la finanţarea bugetului de stat şi la proiectele mari de infrastructură. Vorbim despre o implicare activă în economia naţională, mai departe de dezvoltarea educaţiei investiţionale în rândul populaţiei”, a adăugat Andrei Ionuţ Popescu, director executiv Pieţe Financiare BCR.